Cicâldău: “Cea mai frumoasă atmosferă e la meciurile Craiova – Dinamo”

0
628

Mijlocaşul Universităţii Craiova, Alexandru Cicâldău, a răspuns câtorva întrebări adresate de fani, într-un interviu pentru site-ul oficial al FRF. “Cic” este convins că nu a făcut erori de strategie în carieră, din moment ce joacă la Ştiinţa şi este convocat la naţională, iar cea mai frumoasă atmosferă în care a jucat a fost la derby-ul cu Dinamo, pe “Ion Oblemenco”.

-Care a fost cea mai frumoasă amintire din copilărie?

Probabil primul titlu de juniori, cu Viitorul.

-Care este cea mai bună lecţie învâţată din fotbal?

Cred că cea mai bună lecţie învăţată în fotbal este aceea de a fi altruist.

-Dacă ai putea să aduci 3 jucători din toate timpurile ca să ajute să se califice la Mondial, pe cine ai alege?

Hagi, Balaci şi Popescu.

-Care a fost portarul împotriva căruia ţi-a fost cel mai greu să marchezi?

Nu sunt eu vreun marcator foarte mare, dar nici nu am un portar anume care să spun că mi-a apărat la un meci multe şuturi.

-Ce faci atunci când eşti pe teren şi realizezi că ai o zi proastă?

Atunci când se mai întâmplă să am câte o zi proastă, trag aer în piept şi încerc să am o atitudine cât mai bună şi să-mi ajut echipa cât pot eu de mult.

-Care e cea mai mare greşeală pe care ai făcut-o în cariera de jucător?

Nu cred că am…de, fapt, sunt sigur că nu am făcut greşeli mari în cariera mea de jucător. Sunt la naţionala României, sunt la Craiova, ceea ce arată că nu am făcut greşeli.

-Cui îi vei dedica primul gol de la naţională?

Familiei mele.

-Dacă te-ai afla în locul adversarilor tăi, ce tehnică ai folosi pentru a pune în dificultate stilul tău de joc?

Agresivitate dusă la extrem. Am întâlnit asta de foarte multe ori.

-În ce meci în care ai jucat a fost cea mai frumoasă atmosferă pe un stadion?

Pe arena „Ion Oblemenco”, la Universitatea Craiova contra lui Dinamo.