EDITORIAL / Ziua Olteniei: În aşteptarea primăverii, animaţi de un surâs!

0
207

Prima ediţie a Zilei Olteniei – eveniment instituit prin lege –  celebrată miercuri seara la Teatrul Naţional „Marin Sorescu” din Craiova, a ieşit bine, poate peste aşteptări, circumscriindu-se organic, deopotrivă, şi suitei de manifestări artistice, prilejuite de Centenarul Marii Uniri. Onorat – fapt lăudabil – de toţi reprezentanţii administraţiilor judeţene şi municipale din Oltenia, diverşi alţi invitaţi, evenimentul a produs şi emoţia artistică, greu măsurabilă, dar şi bucuria firească, inefabilă, a regăsirii noastre comune, prin specificităţi consacrate, în aceeaşi provincie istorică. Una cu o fizionomie antropologică precizată, cu un profil intelectual şi psihic deosebit, de al altora. Ştim din cercetări de teren, antropologice, că oltenii sunt iuţi – caracter istoric – folosesc perfectul simplu, în vorbirea curentă, sunt curajoşi, dacă nu temerari, dar nici Dumitru Drăghicescu, nici Constantin Rădulescu Motru, în referirile lor la calităţile pozitive ale oltenilor nu menţionează că „sunt firi vesele”, dinamice, că se cred, uneori, poate îndreptăţit „buricul pământului”. Dumitru Drăghicescu face afirmaţia corectă istoric „Oltenia fu leagănul nostru”, deşi vine în continuare cu o argumentaţie exagerată, neomiţând însă să precizeze esenţialul: „cei mai patrioţi dintre români”. Întreg peisajul cosmic de deasupra Olteniei, construit inegalabil de poetul oltean Virgil Carianopol, răzbate din versuri de o muzicalitate incandescentă: Muică, noi suntem un neam / Ca frunza lucind pe ram / Dacă n-aveam Jiu de soi / Trăgeam Oltul mai la noi (…) Dunăre dacă n-aveam / Jiul Dunăre făceam”. Şi pentru nimic în lume nu-l putem marginaliza pe Petre Pandrea, pentru atâtea şi atâtea patimi pentru ceremonialul oltenesc, caracterizat prin simplicitate. El ajunge până acolo încât scoate în evidenţă, în „Portrete şi controverse” vocativele „bă” şi „fă”, expresii ordinare, care dovedesc sublimul fraternităţii, amicalităţii şi egalitarismului. El ne reaminteşte ceea ce noi uităm prea des, pasărea măiastră – dorinţa de perfecţiune – aflată în sufletul fiecărui oltean. Pe aceste coordonate, aparent magice, a avut de „construit” doamna conf. univ. dr. Gabriela Rusu Păsărin, realizatoare în departamentul studiourilor regionale ale Societăţii Române de Radiodifuziune, spectacolul prezentat asistenţei la Teatrul Naţional „Marin Sorescu” din Craiova. Întins pe durata a două ore şi patruzeci de minute, impecabil structurat, inspirat realizat, cu o alternanţă bine gândită a tablourilor avute în vedere, beneficiind de aportul Ansamblului Folcloric „Maria Tănase”, a corului Liceului Teoretic „Tudor Vladimirescu”, a fanfarei Cercului militar şi a corului Liceului Teologic, spectacolul a fost inundat de aplauze. Câteva alocuţiuni – Ion Prioteasa, Mihail Genoiu, Ion Călin, Paul Stănescu, ÎPS Irineu Mitropolitul Olteniei –, deloc rău croite, dimpotrivă, au fost inserate, fără ostentaţie, în corpul evenimentului. Membră a Asociaţiei de Ştiinţe Etnologice din România, Gabriela Rusu Păsărin şi-a dovedit virtuozitatea de regizor şi scenarist cu mare rafinament, dovedind înţelegere pentru spiritualitatea oltenească. Pe scurt, i-a ieşit, ridicându-se la înălţimea simbolisticii evenimentului, unul de excepţie tutelat, parcă, de versurile nemuritoare ale poetului: Oltenia pandură a lui Tudor / Şi-a lui Arghezi şi-a atâtor duşi / Oltenia celui mai mare sculptor / Al omenirii, Constantin Brâncuşi. Aşadar, un surâs timid, la ultimele zbateri ale unei ierni epuizate calendaristic ne încearcă, fiindcă suntem deja în buza unei alte primăveri, o aripă deschisă spre zbor. Unul, de revigorare, nu doar economică, al întregii Oltenii.