Pe timpul punerii sub control judiciar a lui Nicolas Sarkozy, înainte de a deveni inculpat, reprezentanţii Partidului Republican, căruia îi aparţine, şi-au reprimat cu prudenţă ataşamentul. A fost un timp în care atunci când Nicolas Sarkozy era vizat de o afacere judiciară, platourile de televiziune erau invadate de aleşi ai dreptei franceze, pentru a denunţa complotul contra fostului preşedinte. De această dată, când Nicolas Sarkozy a fost inculpat, după două zile de control judiciar, în afacerea finanţării libiene a campaniei din 2007, nu a mai fost aceeaşi muzică. N-au lipsit însă fidelii între fideli, care au denunţat „nevoia de spectacol pentru a alimenta media”. Liderul grupului parlamentar din Adunarea Naţională, Christian Jacob, a reproşat justiţiei „o îndârjire de neînţeles”. Dar, în ansamblu, tenorii dreptei au abordat cu precauţia situaţia, în care se află fostul lor şef. Cu toate acestea, marţi, printr-un comunicat de presă, republicanii şi-au exprimat întreaga lor susţinere, invocând prezumţia de nevinovăţie, prevăzută pentru toţi cetăţenii. S-a mai adăugat şi faptul că nu toţi aleşii sau foşti aleşi au acelaşi tratament, pe motivul că nu aparţin aceleiaşi familii politice. Dar această strategie a victimizării, altădată utilizată frenetic de dreapta, nu a mai fost întâlnită decât palid în declaraţiile cadrelor republicane. După punerea sub acuzare a lui Nicolas Sarkozy, lideri ai partidului au spus că „punerea sub acuzare nu înseamnă vinovăţie”. Şi apăsat de acest statut, Nicolas Sarkozy va putea să ofere versiunea sa pentru a contrabalansa ceea ce „Takieddine şi alţi oficiali libieni” au afirmat în legătură cu finanţarea campaniei sale electorale. În faţa judecătorilor de instrucţie, Nicolas Sarkozy a declarat că „deja a plătit scump pentru această afacere”. A negat cu vehemenţă toate faptele care i s-au adus la cunoştiinţă, dar cu toate acestea a devenit primul ex-preşedinte al Republicii plasat sub control judiciar pentru corupţie pasivă, finanţare ilegală a campaniei electorale şi tăinuire de fonduri publice libiene. Ultima faptă reţinută a generat comentarii aprinse în presa franceză. Se spune că este un motiv fără precedent în istoria celei de-a cincea Republici „tăinuirea deturnării de fonduri libiene”. Adică, bănuiala că fostul preşedinte ar fi beneficiat în finanţarea campaniei sale electorale de fonduri oculte, vărsate de un stat străin, şi nu un stat oarecare, ci Libia colonelului Gaddafi, un dictator excentric, implacabil, finanţator a numeroase acţiuni teroriste în lume, acuzat de doborârea avionului Pan-Am la Lockerbye, în 1988. Artizan major a căderii liderului libian, Mouammar Gaddafi, în 2011, ex-şeful statului francez, avocat de profesie, a oferit o pledoarie interesantă în faţa magistraţilor francezi, denunţând minciunile omului de afaceri franco-libanez, Ziad Takieddine, care a vorbit de remiterea sumei de 5 milioane euro, proveniţi de la Ghidul Revoluţiei, în 2006-2007. A atacat, de asemenea, site-ul de investigaţii Mediapart, detonatorul afacerii în 2012. Nicolas Sarkozy beneficiază, este evident, de prezumţia de nevinovăţie. Dar povestea rămâne în continuare încurcată, şi va dezvolta destule pasiuni, până la deznodământul final.
