Agentul din cadrul Postului de Poliţie Verbiţa prins în flagrant, în luna ianuarie, primind 150 de lei şpagă pentru a nu lua măsurile legale faţă de un doljean pe care îl prinsese cu un transport de lemne fără documente legale, a fost plasat sub control judiciar. Mai mult, instanţa i-a interzis exercitarea profesiei pe perioada controlului judiciar. Hotărârea a fost luată luni, 20 martie a.c., în procesul în care poliţistul este judecat pentru luare de mită.
Reamintim că ofiţerii Serviciului Judeţean Anticorupţie (S.J.A.) Dolj, sub coordonarea procurorului desemnat din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj, au organizat, luni, 16 ianuarie a.c., prinderea în flagrant a unui agent de poliţie din cadrul Postului de Poliţie Verbiţa. Agentul, Bogdan Ştefan Popîrţan, de 25 de ani, în cursul lunii decembrie 2016, l-a depistat pe denunţător în timp ce transporta material lemnos, fără a deţine documente de provenienţă şi, pentru a nu-l sancţiona contravenţional şi a nu dispune confiscarea căruţei şi a hamului, i-a pretins acestuia diverse sume de bani.
Poliţistul l-a abordat în mai multe rânduri pe doljean, ultima dată pe 14 ianuarie, ocazie cu care i-a solicitat din nou bani, stabilind să se întâlnească două zile mai târziu, pentru remiterea sumei pretinse. Bărbatul s-a prezentat la Parchetul de pe lângă Tribunalul Dolj şi a povestit totul, în baza denunţului fiind puse la punct detaliile prinderii în flagrant. Poliţistul a fost prins după ce primise suma de 150 lei de la denunţător. A fost ridicat şi adus la Craiova, la sediul Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj, iar la finalul audierii, procurorul de caz a dispus reţinerea agentului de poliţie pentru o perioadă de 24 ore. Pe 17 ianuarie a fost prezentat magistraţilor Tribunalului Dolj cu propunere de arestare preventivă, însă instanţa a dispus faţă de el măsura arestului la domiciliu.
Pe 1 februarie s-a înregistrat la Tribunalul Dolj dosarul în care Bogdan Ştefan Popîrţan a fost trimis în judecată pentru luare de mită, iar pe 1 martie a.c. cauza a ieşit din camera preliminară, judecătorii dispunând începerea procesului: „Constată legalitatea sesizării instanţei prin rechizitoriul cu nr. 22/P/2017 din 01.02.2017 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj cu privire la trimiterea în judecată, în stare de arest la domiciliu, a inculpatului Popîrţan Bogdan Ştefan, pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 289 alin. 1 C.P. rap . la art. 6 din Legea 78/2000. Constată legalitatea administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală. Dispunerea începerea judecăţii în cauză privind pe inculpatul Popîrţan Bogdan Ştefan”.
Luni, 20 martie a.c., poliţistul a scăpat şi de arestul la domiciliu, însă nu mai are voie să-şi exercite profesia: „Admite cererea de înlocuire a măsurii preventive a arestului la domiciliu dispusă prin încheierea nr. 17 din data de 17.01.2017 a Judecătorului de Drepturi şi Libertăţi din cadrul Tribunalului Dolj, faţă de inculpatul Popîrţan Bogdan Ştefan, cu măsura preventivă a controlului judiciar. Dispune ca inculpatul Popîrţan Bogdan Ştefan, pe timpul cât se află sub control judiciar, să respecte următoarele obligaţii: să nu deţină, să nu folosească şi să nu poarte arme; să nu exercite profesia, meseria, sau să nu desfăşoare activitatea în exercitarea căreia a săvârşit fapta. Cu drept de contestaţie în termen de 48 ore de la comunicare”, se arată hotărârea instanţei.