Concert simfonic, la închiderea primei etape a Cursului internaţional de artă dirijorală

0
349

În încheierea primei etape a Cursului internaţional de artă dirijorală „Trei săptămâni despre Fenomenologia Muzicii cu dirijorul Konrad von Abel” („Three weeks on Phenomenology of Music with Konrad von Abel”), organizat în perioada 14 aprilie – 6 martie, Filarmonica „Oltenia” prezintă astă-seară, de la ora 19.00, un concert simfonic.

La pupitrul Orchestrei Simfonice a instituţiei evoluează dirijorii Marius Hristescu (din 2009 director artistic al Filarmonicii „Oltenia” şi profesor asociat la Departamentul de Muzică din cadrul Facultăţii de Litere a Universităţii din Craiova), Rudolf Kuhn (născut în Elveţia, în prezent dirijor de cor şi de orchestră în Landsberg am Lech, Germania), Miguel Ercolino (născut în anul 1986, la Caracas, Venezuela) şi Lucian Beschiu (absolvent al Universităţii Naţionale de Muzică din Bucureşti).

În program: Balada pentru trombon bas, harpă şi orchestră de coarde, de Eric Ewazen; En Saga, op. 49, de Jean Sibelius; Suita „Ma mere l’oye”, de Maurice Ravel; Uvertura operei „Tannhäuser”, de Richard Wagner. Îşi dau concursul soliştii Hector Jesus Prieto Sanchez (trombon) – în prezent profesor la Conservatorul de Muzică din Almendralejo (Spania) şi Pataki Rozalia (solo harpă).

Prima etapă a Cursului internaţional de artă dirijorală s-a desfăşurat în perioada 14-21 martie, sub coordonarea prof. Konrad von Abel (Germania) – asistent al lui Sergiu Celibidache la Filarmonica din München (1986-1996) şi director artistic al Orchestrei Simfonice a Conservatorului Naţional din Bordeaux, Franţa (2004-2006). În cadrul celei de-a doua etape – care va avea loc la Craiova până pe data de 6 aprilie –, tinerii muzicieni vor beneficia în continuare de îndrumarea maestrului, la final urmând a li se înmâna diplome de participare.

Biletele pentru concertul simfonic de astă-seară se găsesc la Agenţia Filarmonicii „Oltenia”, la preţul de 15 lei (8 lei pentru elevi, studenţi, pensionari).