O atare propunere trimite la trecutul apropiat… Regiunile de dezvoltare sau de destrămare

0
84

Istoricul Dinu C Giurescu demonstrează cum UDMR a ajuns – prin trădarea de la Bucureşti şi politica paşilor mărunţi ai Budapestei – la pretenţiile teritoriale ale lui Horthy, Hitler şi Stalin privind Ardealul românesc.

HARTA 1 - Regiunile de dezvoltare conform Legii nr.315/2004 1) Nord-Est, cu judeţele Suceava, Botoşani, Neamţ, Iaşi, Bacău şi Vaslui 2) Sud-Est, cu judeţele Vrancea, Galaţi, Buzău, Brăila, Tulcea şi Constanţa 3) Sud-Muntenia, cu judeţele Argeş, Prahova, Dâmboviţa, Teleorman, Giurgiu, Ialomiţa şi Călăraşi 4) Sud-Vest Oltenia, cu judeţele Mehedinţi, Gorj, Vâlcea, Dolj şi Olt 5) Vest, cu judeţele Timiş, Caraş Severin, Hunedoara şi Arad 6) Nord-Vest, cu judeţele Bihor, Sălaj, Cluj, Bistriţa-Năsăud, Maramureş şi Satu Mare 7) Centru, cu judeţele Alba, Sibiu, Mureş, Harghita, Covasna şi Braşov 8)Bucureşti-Ilfov, cu Municipiul Bucureşti şi judeţul Ilfov

Parlamentul European şi Consiliul Uniunii Europene au aprobat, la 26 mai 2003, Regulamentul (CE) Nr. 1059/2003 privind instituirea unui nomenclator al unităţilor teritoriale de statistică (NUTS). Regulamentul a fost adoptat pentru a dispune de date statistice comparabile pe ansamblul Uniunii Europene. El prevede „cel puţin trei niveluri ierarhice de detaliere”, bazate pe componenţa teritorială actuală a regiunilor de nivel NUTS 3. Articolul 2 al Regulamentului precizează: „NUTS este un nomenclator ierarhic” cu 3 nivele de unităţi teritoriale şi anume – NUTS 1, NUTS 2 şi NUTS 3. Definirea acestor unităţi teritoriale „se bazează în principal pe unităţile administrative existente în statele membre” (articolul 3 din Regulament). Cele 3 niveluri NUTS sunt determinate de „pragurile demografice” (minimum şi maximum). Astfel, NUTS 1 de la 3 la 7 milioane locuitori; NUTS 2 800.000 până la 3 milioane şi NUTS 3 150.000 până la 800.000.

HARTA 2 - Cele 16 Regiuni de dezvoltare conform propunerii UDMR din 2009 01 – Botoşani, Suceava; 02 – Bacău, Iaşi, Neamţ, Vaslui; 03 – Brăila, Buzău, Galaţi, Vrancea; 04 – Constanţa, Tulcea; 05 – Bucureşti; 06 – Călăraşi, Ialomiţa, Ilfov; 07 – Giurgiu, Teleorman; 08 – Dolj, Mehedinţi, Olt; 09 – Gorj, Vâlcea; 10 – Argeş, Dâmboviţa, Prahova; 11 – Arad, Caraş Severin, Timişoara; 12 – Alba, Hunedoara; 13 – Sibiu, Braşov; 14 – Covasna, Harghita, Mureş; 15 – Bistriţa-Năsăud, Cluj, Maramureş; 16 – Bihor, Sălaj, Satu Mare.

16 regiuni şi 5 macroregiuni de dezvoltare

Pornind de la aceste aspecte, Guvernul Român a iniţiat şi Parlamentul a aprobat Legea nr. 315/2004 privind dezvoltarea regională în România (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I-a, nr. 577 din 29 iunie 2004), stabilidu-se astfel opt regiuni de dezvoltare (vezi Harta nr. I). Propunerea constă în formarea a 16 regiuni şi 5 macroregiuni de dezvoltare, în locul celor 8 existente în prezent. Expunerea de motive nu explică de ce împărţirea pe cele 8 regiuni de dezvoltare din 2004 ar trebui înlocuită. Anexa I a propunerii legislative a parlamentarilor UDMR enumeră cele 16 regiuni de dezvoltare, fiecare cu numele unităţilor componente, unde însă denumirea „judeţ” nu apare nicăieri. Dispariţia judeţelor pare sugerată şi de explicaţia unuia din iniţiatori: cele 16 regimuri de dezvoltare reprezintă o fază intermediară spre cele cinci macroregiuni, obligatorii în 2013. Explicaţia nu face nici o menţiune despre existenţa în continuare a judeţelor. Cele 16 regiuni de dezvoltare (NUTS 2), propuse de iniţiatorii UDMR, sunt arătate în Harta nr. 2. Cele 5 propuse macroregiuni, propuse de aceiaşi iniţiatori, sunt reprezentate în Harta nr. 3. Iniţiatorii doreau ca împărţirea în 16 regiuni să intre repede în vigoare, la 1 ianuarie 2011.

HARTA 3

„Regiune autonomă maghiară”

În martie 2010, un deputat UDMR a propus ca Aradul să nu facă parte din aceeaşi regiune de dezvoltare cu judeţul Timiş şi să se alăture judeţelor Bihor, Satu Mare şi Sălaj cu care „se aseamănă mai mult din punct de vedere economic sau cultural”. Este astfel reconstituită teritorial fosta „Regiune autonomă maghiară” din anii 1952-1958 (vezi Hărţile nr. 2 şi 4), numită acum „Regiunea de dezvoltare nr. 14″. O atare propunere trimite la trecutul apropiat. Se recomandă compararea macroregiunea V cu teritoriul cedat prin Dictatul de la Viena în august 1940 (Harta 5 de comparat cu Harta 4). Partea ungară a propus celei române „împărţirea” Transilvaniei între cele două state, conform cu cele arătate în Harta nr. 6. Macroregiunea propusă în 2009 este, cu mici diferenţe, aceeaşi cu propunerea din august 1940.

HARTA 4 - Cele 5 macroregiuni propuse prin iniţiativa UDMR din 2009 : I. Moldova toată, plus Brăila şi Buzău II. De la Tulcea şi Constanţa şi până la Drobeta-Turnu Severin (partea de sud a Munteniei şi Olteniei) până la Dunăre, inclusiv Bucureştii III. Partea de nord a Munteniei şi Olteniei (Prahova, Dâmboviţa, Argeş, Vâlcea şi Gorj) IV. Banatul, plus partea de sud a Transilvaniei (Arad, Hunedoara, Alba, Sibiu, Braşov) V. Partea de Nord şi Est a Transilvaniei, de la Covasna şi Harghita până în Bihor, Satu Mare şi Maramureş

Se poate interpreta că este o simplă coincidenţă. Se poate interpreta şi altfel. Evenimente relativ recente au demonstrat că nu este prea complicat să se constituie un nou stat pe teritoriul unui stat european, fie prin mijloace militare, fie altele, cu concursul susţinut al mass-media internaţionale. Noul „stat” recunoscut de o seamă de guverne este un „model” ce poate fi, în anume împrejurări, invocat şi pus în practică.

O atitudine cel puţin curioasă…

Cum a fost posibil ca, pe de o parte, Guvernul (PDL-UDMR) şi Comisia pentru administraţie publică să dea aviz negativ, iar Senatul să adopte propunerea prin aprobare tacită? Se pare că lucrul a fost posibil printr-o manevră de procedură iniţiată de un lider al majorităţii din Senat. O atitudine cel puţin curioasă…În concluzie, o propunere de împărţire a României pe regiuni a trecut de una dintre Camere fără să fi avut loc nici un fel de dezbatere şi nici un fel de discuţie în public, fiind totuşi vorba de o chestiune de interes naţional. Când regimul trecut a renunţat, în

HARTA 5

1968, la împărţirea în raioane şi regiuni (după model sovietic), propunerea de revenire la judeţe a fost publicată în presă, cu harta respectivă, spre dezbatere publică. Iar definitivarea, atunci, în 1968, a ţinut seamă şi de opiniile venite din public, ca, de exemplu, constituirea a două judeţe: Brăila şi

HARTA 6

Galaţi (iniţial era prevăzut un singur judeţ, cu ambele oraşe dunărene). Într-un sistem cu mai multe partide şi libertatea mass-media o asemenea propunere – constituirea regiunilor de dezvoltare – cu consecinţe ce pot duce foarte departe… trece pe tăcute, pe furiş, ascunsă opiniei publice.