NATIONAL ARENA – Acoperişul, gata în două săptămâni

0
953
National Arena

Acoperişul „Naţional Arena” va fi ridicat în două săptămâni şi urmează să fie acoperit cu o membrană specială, a confirmat primarul Capitalei, Sorin Oprescu. Stadionul va avea o capacitate de 55.000 de locuri pentru spectatori, din care 20.000 vor fi la tribuna întâi. Etajul unu va fi destinat lojelor pentru oaspeţii de onoare, iar etajul doi cuprinde inelul necesar circulaţiei pentru spectatorii care ajung la balconul stadionului, acesta urmând a avea o capacitate de 35.450 de locuri. Accesul pe „National Arena” se va face simultan prin 94 de căi de acces. Pe respectivul stadion ar urma să se dispute, pe 10 august, partida România – Argentina, contractul privind organizarea meciului fiind deja semnat, iar prima tranşă de bani a fost deja virată.