Emil Boroghină, laureat al Premiilor Radio România Cultural

0
547

Emil Boroghină

Radio România Cultural a decernat, luni seara, premiile pentru cele mai importante realizări ale anului 2010 în diferite domenii ale culturii. Cea de-a XI-a ediţie a Galei Premiilor Radio România Cultural s-a desfăşurat la Teatrul „Odeon” din Capitală şi a fost transmisă în direct de Radio România Cultural, iar versiunea televizată va putea fi urmărită sâmbătă, 26 martie, la TVR Cultural şi, ulterior, la TVR 1. Au fost acordate premii la douăsprezece secţiuni, precum şi trei premii speciale: Premiul de Excelenţă – Ion Vianu, medic şi scriitor; Premiul „In memoriam Iosif Sava” – Irina Iordăchescu, soprană; Premiul Lux Mundi – prof. dr. George Banu, teatrolog de talie internaţională.

Laureat, la Secţiunea Teatru, a fost Emil Boroghină, director fondator al Festivalului Internaţional „Shakespeare”, «pentru ediţia din 2010 centrată tematic, în mod temerar şi exemplar, pe capodopera „Hamlet”». Premiul vine cu numai câteva zile înainte ca iubitorii Thaliei din întreaga lume să celebreze Ziua Mondială a Teatrului (27 martie).

De altfel, Emil Boroghină a mai primit o distincţie pentru această prestigioasă manifestare: pe 10 ianuarie a.c., la Ateneul Român, i s-a acordat Premiul VIP pe anul 2010 – Secţiunea „Teatru” pentru cel mai bun Festival „Shakespeare” din lume, la Gala Superlativelor VIP, organizată de revista VIP şi ajunsă la cea de-a XI-a ediţie. Festivalul Internaţional „Shakespeare” – ediţia a VII-a s-a desfăşurat în perioada 23 aprilie – 3 mai 2010 la Craiova şi între 24 aprilie şi 9 mai 2010 la Bucureşti.

Actor, regizor şi director al Teatrului Naţional din Craiova (1988-2000), Emil Boroghină este nu numai directorul Festivalului Internaţional „Shakespeare” (pentru care, în 2007, primea Premiul de Excelenţă al UNITER), ci şi vicepreşedinte al Reţelei Europene a Festivalurilor „Shakespeare”, recent constituită prin cooperarea instituţionalizată dintre Festivalurile „Shakespeare” din România, de la Craiova şi din Bucureşti, de la Bath (Marea Britanie), Gdansk (Polonia), Gyula (Ungaria) şi Neuss-Düsseldorf (Germania). A mai fost onorat cu Premiul Academiei Române, Premiul pentru cel mai bun manager de teatru acordat de British Council şi Premiul „Omul anului 1995” decernat de American Biographical Institute.

La Gala Premiilor Radio România Cultural au fost premiaţi şi Ion Mureşan (Secţiunea Poezie), Ioana Pârvulescu (Proză), Andrei Ujică şi „Autobiografia lui Nicolae Ceauşescu” (Film), Constantin Blendea (Arte plastice), dirijorul Cristian Mandreal (Muzică), Asociaţia Română de Dezbateri, Oratorie şi Retorică – ARDOR (Educaţie), Raluca-Ioana Van Staden – pentru inventarea senzorului care depistează cancerul (Ştiinţă), „Ca la carte” (TVR 1) şi moderatorul Cristian Tabără (Emisiuni TV culturale), „Idea” (Reviste şi suplimente culturale), ArtActMagazine.ro (web site-uri culturale), Festivalul Internaţional al Artelor Spectacolului Muzical „Viaţa e frumoasă” (Proiecte culturale şi festivaluri).