CAMPIONATUL EUROPEAN 2012 – PRELIMINARII – GRUPA D

0
1044

PRESIUNE PE BOSNIA

Răzvan Lucescu

Selecţionerul României consideră că, în partida de sâmbătă seara cu Bosnia-Herţegovina, presiunea este mai mare pe reprezentativa gazdă, deoarece aceasta evoluează pe teren propriu, însă a precizat că „tricolorii” vor face tot posibilul pentru a obţine un rezultat pozitiv. „Vom merge în Bosnia-Herţegovina ca să scoatem un rezultat pozitiv. Presiunea este mai mare pe Bosnia, deoarece joacă acasă şi trebuie să câştige. Vrem să ne impunem în acest meci. Pe noi nu există nicio presiune suplimentară. Când am mers ultima oară acolo nu era nicio motivaţie, acum este alta, pentru că suntem în mijlocul calificărilor, mai sunt foarte multe partide de disputat. Suntem foarte liniştiţi şi conştienţi de perioada importantă pe care o avem până la sfârşitul lunii octombrie. Vrem foarte mult să ne calificăm. Am reuşit să creăm un grup care să dea totul pe teren. Este pentru prima oară la o convocare când un singur jucător nu poate evolua, iar ceilalţi au obţinut performanţe însemnate la echipele de club în ultimele trei-patru săptămâni”, a afirmat Răzvan Lucescu. Duelul dintre reprezentativele Bosniei-Herţegovina şi României, din Grupa D a preliminariilor EURO 2012, va avea loc pe data de 26 martie a.c., de la ora 20:15, la Zenica.

Dorin Goian

Alexa şi Goian, siguri de victorie

Dan Alexa şi Dorin Goian sunt ferm convinşi că naţionala României se va impune în confruntarea cu Bosnia-Herţegovina, nu în ultimul rând arătându-se încântaţi că Adrian Mutu a revenit printre „tricolori”. „Doresc foarte mult să evoluez, să îmi ajut echipa. Dacă mi se va cere ajutorul voi încerca să nu dezamăgesc. Bosnia-Herţegovina are fotbalişti foarte buni, dar noi trebuie să câştigăm. Adrian Mutu a venit foarte motivat, este un jucător valoros care pe faza de atac ne este de folos. Înainte de a începe şedinţa de pregătire Adrian Mutu a luat cuvântul, asta spune cât de mult îşi doreşte să i se şteargă imaginea care i s-a pus”, a declarat Dan Alexa. „Convocarea a fost o surpriză pentru mine. Eu am mai spus-o, când sunt convocat vin cu cea mai mare plăcere. Sunt sigur că vom lua cele trei puncte din partida cu Bosnia-Herţegovina, vă spun sincer că i-am văzut pe băieţi mult mai concentraţi decât în trecut. Este o atmosferă bună, golul din meciul cu AC Milan mi-a dat un moral bun”, a precizat Dorin Goian.

Cristian Chivu

S-a accidentat Chivu?

În cadrul antrenamentului susţinut aseară pe stadionul „Dinamo”, după câteva alergări uşoare, Cristian Chivu a părăsit terenul, îndreptându-se spre vestiare. „Căpitanul” tricolorilor s-a pregătit separat alături de preparatorul fizic Diego Longo. O dovadă în plus că cel mai titrat fotbalist al momentului are nevoie de o perioadă mai lungă de recuperare. Fostul component şi al Universităţii Craiova a fost învoit de la şedinţa de luni seara, efectuând doar reprize de masaj şi bazin. Pentru Cristian Chivu nu este o noutate această prelungire a timpului alocat recuperării, ci o practică la care liderul selecţiilor dintre actualii „tricolori” recurge de ceva vreme. „Cristian are nevoie după fiecare meci de o scurtă pauză, cel puţin o zi lejeră, pentru că are probleme musculare. Are masă mare musculară. Altfel, ar acumula oboseală în picioare şi riscă să se accidenteze”, le-a transmis staff-ul medical al lui Inter Milano responsabililor echipei naţionale a României.