Ivaylo Petev: „Jocul e bun, dar avem probleme cu rezultatele”

0
401

Universitatea Craiova întâlneşte FC Voluntari, în etapa a 27-a a campionatului, luni, de la ora 20.00, pe stadionul „Ion Oblemenco”. Antrenorul Ştiinţei, bulgarul Ivaylo Petev, consideră că în ultimele jocuri evoluţia echipei a fost bună, dar rezultatele nu au fost pe măsură. Petev speră să nu mai existe greşeli individuale şi echipa să conducă la pauză cu 3-0, pentru a nu mai fi în pericol să piardă avantajul în repriza secundă, aşa cum s-a întâmplat în două rânduri când a avut 2-0 după prima parte.

„Aşteptările noastre sunt să jucăm cum am făcut-o în ultimele două meciuri şi să avem mai mult noroc. Am mare încredere în băieţi şi, ca la fiecare meci, vom juca la victorie. Trebuie să ieşim singuri din această situaţie şi nu putem ieşi decât prin victorii. Atmosfera nu este rea, ceea ce mă face să gândesc pozitiv, mai ales că am jucat bine în ultimele două meciuri. Jocul e bun, dar avem probleme cu rezultatele. Meritam mai mult, dar nu putem întoarce nimic. Ne antrenăm bine, sunt mulţumit de toţi jucătorii, aşteptăm meciul. Este normal să existe şedinţe cu patronul. Avem o dispoziţie bună, dar nici eu şi nici jucătorii nu ne împăcăm cu situaţia din clasament. Nu s-a pus problema să plec de la echipă. Eu am fost pus şi în situaţii mult mai grele, nu e ceva neobişnuit, nu e prima dată şi nu m-a afectat că s-a discutat despre demiterea mea, nu va fi ultima oară când se va discuta asta. Pentru mine cel mai important lucru sunt jucătorii. Este posibil să câştigăm toate meciurile, totul depinde de noi. Statistic, putem pierde play-off-ul, dar nu mă tem, fiindcă depinde de noi. Sper să se termine cu greşelile individuale, probabil ne pierdem concentrarea sau ne bazăm pe colegi, trebuie să rezolvăm acest lucru prin muncă, prin sincronizare. Am dreptul ca antrenor să iau deciziile de a schimba echipa, să-i aleg pe cei care s-au pregătit cel mai bine, nu sunt primul care face acest lucru. Am văzut multe meciuri ale echipei înainte de a veni eu şi nu sunt primul care face acest lucru la Craiova. Nimic nu e mai frumos decât să ai un meci la 3-4 zile, în Anglia se joacă aşa tot anul, pentru jucători cel mai plăcut este să joace. Aş prefera să avem 3-0 la pauză de acestă dată” a declarat Ivaylo Petev.