Război în Ucraina: Vladimir Putin s-a întâlnit cu Wang Yi, fostul şef al diplomaţiei chineze

0
490

Sosit la Moscova ieri, Wang Yi, diplomat de rang înalt, şeful Biroului comisiei pentru afaceri externe din cadrul CC al PCC, fost ministru de Externe al Chinei, a purtat discuţii cu secretarul Consiliului de securitate al Rusiei, Nikolai Patruşev, ministrul de Externe, Serghei Lavrov, şi Vladimir Putin, referitoare la vizita lui Xi Jinping, posibilă în primăvara acestui an. În ajunul vizitei, New York Times a afirmat că Beijingul încearcă să se distanţeze de Rusia, şi să se apropie de Europa, pentru a stabiliza economia proprie cât şi pe cea mondială. China nu se distanţează, dar nici nu se apropie de Rusia şi încearcă să menţină o relaţie a echilibrului constructiv. Temele discuţiei nu au fost dezvăluite. China este interesată ca situaţia din Ucraina să fie cel puţin îngheţată, să înceteze acţiunile militare, fiindcă atunci poate continua ceea ce se numeşte „business as usual”. Despre viziunea Chinei privind reglementarea conflictului ştirile sunt contradictorii. Şeful diplomaţiei ucrainiene, Dmytro Kuleba, care s-a întreţinut cu Wang Yi recent în Germania a declarat că nu i-au fost dezvăluite elementele cheie ale planului de pace chinez. Oficialul ucrainian a prevenit însă că nici un plan de pace care nu respectă liniile roşii trasate de Kiev, referitoare la integritatea teritorială, inclusiv Crimeea, nu va fi acceptat.