Strategie naţională privind producerea energiei din hidrogen

0
438

România urmează să elaboreze în perioada următoare o strategie naţională privind producerea energiei din hidrogen, aceasta fiind una dintre tehnologiile pe care se axează Uniunea Europeană din ce în ce mai mult pentru viitor, a declarat, astăzi, ministrul Energiei, Virgil Popescu, la o conferinţă de specialitate. “În momentul de faţă România nu are o strategie pe hidrogen. O echipă din Ministerul Energiei va lucra cu specialişti pentru a face o strategie naţională pe hidrogen. Chiar pe drum spre dumneavoastră (spre conferinţă – n.r.) vorbeam cu secretarul de stat Dan Drăgan să gestioneze toate proiectele pe hidrogen, pentru că trebuie să le trimitem pentru a fi prinse în Planul Naţional de Reconstrucţie şi Rezilienţă şi sunt proiecte pe hidrogen, să ştiţi, în România”, a arătat ministrul.