COMENTARIU / Corbyn şi „dosarul ceh”!

0
338
Jeremy Corbyn

Liderul laburist britanic Jeremy Corbyn, 68 de ani, este de câteva zile ţinta presei conservatoare din ţara sa – Sun, Daily Expres, Daily Mail – acuzat fiind că, în tinereţe, ar fi fost „spion” în solda serviciului secret cehoslovac. La originea dezvăluirii se află un fost diplomat ceh, Jean Sarkosi, expulzat în 1989 de Margaret Thatcher, care afirmă că „l-ar fi recrutat pe Corbyn pentru a lucra pentru StB, serviciul de spionaj extern al foste Cehoslovacii”. El mai susţine că l-ar fi întâlnit, în mai multe rânduri, în anii ’80, cu titlul de informator plătit, sub numele de Jan Dymic. Interesant este faptul că Svetlana Ptacknikova, directoarea arhivei securităţii cehe, a afirmat la BBC că „dosarul Corbyn vorbeşte de o persoană demnă de interes, şi nu de un agent”. Cu alte cuvinte, nu a fost nici agent, nici informator, nici colaborator. Mai mult, chiar Radek Schovanek, analist la ministerul ceh al apărării, califică drept false afirmaţiile lui Jean Sarkosi. Suficient însă ca „Telegraph” să concluzioneze: „Jeremy Corbyn nu este sigur că se califică pentru funcţia de premier”. Chiar şi Theresa May, actualul prim-ministru, a cerut deputatului Jeremy Corbyn, liderul opoziţiei, să arate „deschidere şi transparenţă”. Avea şi motive, fiindcă nu de mult Jeremy Corbyn i-a cerut demisia. La alegerile legislative anticipate, de anul trecut, conservatorii au obţinut 42,4%, iar laburiştii 40%. Pentru toate acuzaţiile proferate, Jeremy Corbyn a cerut avocaţilor săi să depună plângeri, pe motivul defăimării. Radek Schovanek, care şi-a petrecut 25 de ani studiind la arhivele serviciilor secrete cehe, a declarat celor de la „The Guardian” că acuzele sunt total nefondate. De asemenea, foşti agenţi ai MI-6, serviciul secret extern britanic, au evaluat drept fanteziste, „lipsite de sens”, toate alegaţiile, mai ales că Jeremy Corbyn nu dispunea de nicio informaţie în anii respectivi. Dacă liderul laburiştilor ar fi fost spion, în solda blocului răsăritean, MI-6 era la curent. Jeremy Corbyn, deputat din 1983, într-o circumscripţie din Londra, în care a obţinut mandate George Orwell, Charlie Chaplin, Tony Blair, nu a renunţat niciodată la convingerile sale socialiste, dar anti-staliniste. În 1988, el solicita reabilitarea completă a lui Leon Troski de guvernul sovietic. „Dosarul ceh” a lui Jeremy Corbyn doreşte mascarea esenţialului: liderul laburist a făcut un pas, marţi seara, în contestarea „Brexit”, el afirmând că „Regatul Unit trebuie să aibă o uniune vamală cu UE”. În plus, sondajele dau laburiştii (41%) în faţa conservatorilor (40%), pentru prima dată, înaintea alegerilor locale de la 3 mai a.c. Aşa stând lucrurile, nu este exclus ca nu peste multă vreme Jeremy Corbyn să devină succesorul lui Theresa May.