Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, prin Agenţia de Plăţi şi Intervenţii pentru Agricultură, informează că începând de ieri, 22 februarie 2017, banii pentru subvenţii încep să intre în conturi, urmând ca vineri, 24 februarie a.c. fermierii să beneficieze de primele plăţi, reuşind astfel devansarea termenului anunţat iniţial respectiv, 28 februarie 2017.
Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) anunţă că, începând cu data de 21.02.2017, a demarat procesul de autorizare şi plată efectivă a ANT 1 (Ajutoare Naţionale Tranzitorii în sectorul vegetal pentru culturile amplasate în teren arabil).
Până la acest moment au fost autorizaţi la plată un număr de 253.071 fermieri, cu suma totală de 25.534.195 euro. Azi, 22 februarie 2017, APIA a transferat în conturile a 187.659 fermieri suma de 14.865.475 euro, urmând ca aceştia să poată beneficia în zilele următoare de primele plăţi.
Conform Hotărârii de Guvern nr. 54/16 februarie 2017, plafonul aprobat pentru anul de plată 2016 este de 119.422.100 euro pentru 680.000 de fermieri, reprezentând echivalentul a 531.870.207 lei, şi se alocă de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale pe anul 2017.
Cuantumul ANT 1 este de 17,72 euro/ha, reprezentând echivalentul a 78,92 lei/ha, iar plăţile se fac în lei, la cursul de schimb de 4,4537 lei pentru un euro, stabilit de către Banca Centrală Europeană în data de 30 septembrie 2016.