Avram Iancu, românul care a traversat înot Canalul Mânecii, vine sâmbătă la Craiova!

0
376

Avram Iancu 2Secţia de Ştiinţele Naturii a Muzeului Olteniei va găzdui sâmbătă, 25 februarie, începând cu ora 10.00, întâlnirea publicului craiovean cu românul care a reuşit să traverseze Canalul Mânecii (62 km), fără costum de neopren, în 18 ore de înot încontinuu – Avram Iancu, din Petroşani. Între 20 iunie şi 20 august a.c., acesta va încerca să atingă o nouă premieră naţională şi mondială: parcurgerea înot (fără costum de neopren şi fără labe de înot) a celor 2.860 km ai Dunării, de la izvoarele din Munţii Pădurea Neagră până la vărsarea în Marea Neagră. Avram Iancu (n. 1976) lucrează, în prezent, ca bibliotecar în oraşul natal, Petroşani, este căsătorit şi are trei fetiţe. Este campion naţional la arte marţiale.

„Veniţi să-l cunoaşteţi personal pe acest român erou şi, dacă se poate, să contribuim şi noi în orice mod la reuşita lui, dedicată exclusiv mândriei de a fi român. Această întâlnire este o ocazie unică ce nu trebuie pierdută de cei care apreciază performanţa sportivă şi patriotismul dus până la graniţa sacrificiului, a  efortului şi curajului uman”, se menţionează într-un comunicat de presă al organizatorilor – Secţia de Ştiinţele Naturii a Muzeului Olteniei şi Asociaţia Veteranmont România.

***

Avram Iancu 1Avram Iancu: «Voi înota 2.860 de kilometri, 60 de zile încontinuu, cu o medie de 50 de kilometri şi 10 ore de efort, zilnic, fără costum de neopren. Voi străbate 10 ţări şi 4 capitale, fluturând drapelul patriei noastre de-a lungul întregului curs al bătrânului fluviu, între 20 iunie şi 20 august 2017. Şi ideea acestei noi provocări mi-a venit tot în bibliotecă. Am recitit romanul „Pilotul de pe Dunăre” al lui Jules Verne, unde am redescoperit o poveste fascinantă. Doar doi pământeni au pus în practică gândul de a înota toată Dunărea. Este vorba de slovenul Martin Strel, care în anul 2000 a reuşit să ajungă la final, în 58 de zile, ajutându-se de costumul de neopren şi de labele de înot. În 2006, canadianca Mimi Hughes avea să înoate acelaşi parcurs! S-a folosit şi ea de costumul de neopren, dar a renunţat la labele de înot. Pentru acest fapt, la capătul unui efort impresionant, ajunge la final, epuizată, după 90 de zile. Eu NU am să folosesc DELOC costumul de neopren şi nici labele de înot. În acest sens este o premieră mondială şi o premieră naţională absolută».