Debut dezastruos în “mid-season” pentru baschetbalişti

0
94

În startul sezonului de mijloc al Ligii Naţionale masculine de baschet, mai precis în campionatul locurilor 1-6, SCMU Craiova a pierdut meciul disputat în Sala Polivalentă, în faţa a 3.000 de spectatori, contra Clujului. Aceasta din urmă şi-a luat revanşa cu vârf şi îndesat după eşecul la zece puncte de acum două săptămâni din Bănie, adjudecându-şi partida de duminică seara cu 74-61, pe sferturi: 21-13, 18-17, 16-16, 19-15. Dacă în precedenta întâlnire directă, Craiova a avut cea mai bună prestaţie a acestui sezon, de această dată alb-albaştrii au a avut o evoluţie extrem de slabă, atât la finalizare, cât şi în defensivă. Craiova nu l-a avut în teren pe Travis Bureau, învoit din cauza unui deces în familie, iar lipsa americanului s-a văzut în ambele faze de joc, mai ales că Burlacu şi Hagrove au fost într-o formă execrabilă. De altfel, căpitanul echipei avea să-şi asume după meci rezultatul şi evoluţia echipei: „Vreau să îmi asum întreaga vină asupra echipei, a întregului staff, a conducerii şi publicului, care a venit să ne susţină. Am început slab jocul, fără să fim puternici din punct de vedere fizic. Ne doream foarte mult victoria, însă a fost o înfrângere dureroasă şi dacă va suporta cineva consecinţele acela voi fi eu. A fost un joc urât, dar sper că am tras învăţămintele şi în partidele viitoare nu vom mai repeta greşelile făcute. Sper să facem meciuri bune, să ne respectăm adversarii şi să muncim mai mult.” Oaspeţii au început în forţă şi şi-au păstrat avantajul de 8-10 puncte până la final. Debusolaţi, oamenii lui Popovic au ratat incredibil, inclusiv de zece ori de la linia de fault, iar de la distanţă au marcat doar de 4 ori din 21 de tentative. Au jucat pentru SCMU Craiova: Pantic 14 puncte, Popescu 11, Johnson 7, Burlacu 7, Micic 6, Popa 5, Hargrove 4, Bozovic 4, Pilcevic 3. Pentru U BT Cluj au jucat:  Adamovic 17 puncte, Dykes 12, Baciu 10, Jorovic 9, Kalinicenko 9, Zigeranovic 7, Kuti 4, Torok 4, Pasalic 2. Fostul antrenor al Craiovei, acum pe banca ardelenilor, dar şi a echipei naţionale, Marcel Ţenter, a declarat după meci: “Le mulţumesc băieţilor pentru concentrare, sunt bucuros că am respectat ceea ce ne-am propus să facem în acest meci. Suntem fericiţi cu această victorie şi suntem bucuroşi că am început cu dreptul în noua fază a campionatului”.

SCMU Craiova rămâne pe locul 5, având 36 de puncte şi va juca două meciuri consecutive în deplasare, cu Municipal Oradea şi Steaua Eximbank. Următorul joc în Sala Polivalentă este programat pe 9 martie, cu Atlassib Sibiu.