„Poveştile noastre, povestea Craiovei”, cu prof. Mihaela Albu

0
325

Casa de Cultură „Traian Demetrescu” va organiza joi, 25 februarie, de la ora 18.00, o nouă întâlnire din cadrul proiectului „Poveştile noastre, povestea Craiovei”. Invitată este profesoara şi scriitoarea Mihaela Albu, doctor în filologie din 1983, autoare a numeroase volume – în special critică şi istorie literară, dar şi eseuri, poezie, proză şi studii monografice. Mihaela Albu, care are o îndelungată activitate la catedră, inclusiv o experienţă americană (a fost, timp de patru ani visiting professor la Columbia University din New York), va povesti despre Craiova de altădată, aşa cum a cunoscut-o, aşa cum a văzut-o cu ochi de copil, de adolescent, de tânăr şi apoi de matur. Potrivit organizatorilor, „după expunerea sa, care va cuprinde referiri la întâmplări, oameni şi repere ale urbei din alte vremuri, Mihaela Albu va răspunde întrebărilor şi va dialoga cu cei interesaţi”. Moderator al întâlnirii va fi Cornel Mihai Ungureanu. Intrarea este liberă.