Potrivit unui proiect de lege, susţinerea tezei de doctorat se va putea face în termen de patru ani de la terminarea studiilor universitare de doctorat cu acordul senatului universitar şi al conducătorului doctoratului. Până acum, termenul maxim era de trei ani. Mircea Grosaru, cel care a propus proiectul, a motivat această modificare prin faptul că mulţi dintre doctoranzi au fost puşi în imposibilitatea de a-şi finaliza lucrarea de doctorat în momentul în care Legea Educaţiei Naţionale le-a interzis profesorilor pensionari să coordoneze studenţi-doctoranzi şi, ca atare, au fost nevoiţi să-şi schimbe coordonatorii în ultimul an.