A furat din Casa Domnului

0
339

Un minor de 16 ani, din Craiova, este cercetat penal pentru furt calificat, după în cursul zilei de joi poliţiştii au stabilit că a furat mai multe bunuri din biserica din Podari. Minorul a furat candele, cădelniţe şi cupe din metal, pe care le-a vândut la fier vechi, valoarea prejudiciului fiind de aproximativ 2.000 de lei.

Conform reprezentanţilor IPJ Dolj, pe 16 februarie a.c., poliţişti din cadrul Secţiei 3 Poliţie Rurală Bucovăţ au fost anunţaţi prin 112 de Mirel Amza, de 21 de ani, din comuna Teasc, dascăl la biserica din Podari, cu privire la faptul că, în perioada 10-16 februarie, persoane necunoscute au sustras din interiorul bisericii din Podari şapte candele metalice, două cupe din tablă galvanizată şi două cădelniţe din fier, prejudiciul fiind estimat la suma de 2.000 de lei.

În cursul zilei de ieri, în urma măsurilor specifice întreprinse de poliţişti, a fost identificat autorul faptei, Gheorghe M., de 16 ani, din municipiul Craiova.

„Din cercetările efectuate a rezultat faptul că suspectul a pătruns în interiorul lăcaşului de cult prin forţarea lacătelor de la uşa de acces, iar obiectele sustrase le-a valorificat la un centru de colectare fier vechi. În cauză se efectuează cercetări faţă de minor sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat”, ne-a declarat comisar-şef Adrian Căpraru, purtătorul de cuvânt al IPJ Dolj.