Universitatea Craiova a transferat un jucător din Guineea Ecuatorială

0
756

Universitatea Craiova încearcă să acopere postul de fundaş stânga, după ce Nicuşor Bancu s-a accidentat grav, iar Bogdan Vătăjelu a intrat în ultimele şase luni de contract. Mihai Rotaru a anunţat la Fanatik pe cine a transferat pe acest post, este vorba despre Basilio Ndong, jucător de 24 de ani din Guineea Ecuatorială, care a evoluat în liga a doua din Norvegia, pentru Start Kristiansand, după ce a trecut pe la Shkupi (Macedonia de Nord) şi Westerlo (Belgia), în liga a doua din Belgia.

Cotat la 400.000 de euro pe transfermarkt, Ndong are 27 de selecții în naţionala Guineei Ecuatoriale și a fost integralist la Cupa Africii, atât în preliminarii, cât și la turneul final. “Suma este undeva la 200.000 de euro. Noi zicem că este un jucător foarte-foarte bun”, a spus Mihai Rotaru, la emisiunea lui Horia Ivanovici.

Rotaru a precizat că până îşi va rezolva Eugen Neagoe problemele legate de despărţirea de U Cluj, Corneliu Papură va fi trecut, de jure, ca antrenor principal.

„Aveam cu totul și cu totul alte așteptări de la primul meci. Sunt mai mult decât dezamăgit, sunt supărat! Mă bazam pe modul în care s-au prezentat în cantonament, pregătirea, meciurile amicale. Am avut trei adversari foarte buni și am avut două victorii și un egal. Toți aveau încredere. A doua repriză a fost acceptabilă, dar în prima repriză n-am recunoscut nimic din ce am văzut în perioada de pregătire. Jucătorii au dezamăgit! Vom avea un meci foarte greu cu Hermannstadt, dar e obligatoriu să câștigăm, dacă vrem să privim către primele trei locuri. Din păcate, depindem de mentalul unor jucători într-un anumit moment. Staff-ul știe cel mai bine ce trebuie să facă, cine are psihic de campion, pentru că noi vrem să creștem campioni. Corneliu Papură are un contract de antrenor principal cu noi. Sperăm ca Eugen Neagoe să-și rezolve cât mai repede problema cu U Cluj, chiar săptămâna aceasta, apoi lucrurile vor intra pe un făgaș normal. În club îi avem cu licența PRO pe Sorin Cârțu, Corneliu Papură, Nae Ungureanu și Gică Craioveanu. Nu sunt supărat pe Eugen Neagoe. Fiecare jucător a făcut ce a vrut. Există șanse ca domnul Neagoe să fie pe bancă la meciul cu Hermannstadt, dar luăm în calcul inclusiv la meciul cu Farul, din deplasare”, a spus Mihai Rotaru la Fanatik.