Se caută profesori pentru elaborarea standardelor de evaluare pentru învăţământul din ciclurile primar, respectiv gimnazial

0
277
 Conform unui comunicat al Centrului Naţional de Politici şi Evaluare în Educaţie (CNPEE), peste 300 de profesori urmează să fie selectați  pentru elaborarea standardelor de evaluare pentru învățământul primar și gimnazial, după cum precizează Edupedu.ro. Astfel,  cadrele didactice își pot depune dosarele în perioada 19 ianuarie – 1 februarie, potrivit calendarului.

FOTO: Photosvit/Dreamstime.com

Apelul face parte din proiectul „Standardizare și evaluare unitară pentru sistemul de educație preuniversitar – STANDEV”, cofinanțat din Fondul Social European. În cadrul proiectului de peste 11 milioane de euro, vor fi elaborați și pilotați 25.200 de itemi.  Programul prevede realizarea a câte 1.260 de seturi de standarde curriculare de învățare și, respectiv de evaluare (9 clase x 14 discipline (în medie) x 12 unități de învățare). Standardele de evaluare ar fi trebuit să fie elaborate până în 2023. Obiectivul general al proiectului constă în „creșterea calității serviciilor educaționale în sistemul de învățământ preuniversitar prin elaborarea, implementarea, monitorizarea, evaluarea și revizuirea unui sistem național coerent și fiabil de standarde de învățare și de standarde de evaluare, construit pe bază de soluții digitale/de tip TIC, până în 2023”.  Persoanele declarate admise vor participa la o instruire (training) în vederea formării competențelor necesare pentru elaborarea de standarde curriculare de învățare și standarde de evaluare, respectiv testare standardizată. Vor fi selectate 180 de cadre didactice pentru elaborare standarde curriculare de învățare și standarde de evaluare, precum și 150 de cadre didactice pentru testare standardizată. Dosarele vor fi încărcate de candidați prin platforma competente.rocnee.eu până la data de 1 februarie 2023, ora 23:59, la adresa: https://competente.rocnee.eu/apel2023_01_st/. Dosarele nu pot fi depuse fizic. Înregistrarea dosarelor este posibilă doar după crearea unui utilizator (user).

Calendarul apelului
  • 19.01 – 01.02.2023: Depunerea dosarelor;
  • 02 – 14.02.2023: Evaluarea dosarelor, acordarea punctajelor și stabilirea ierarhiei candidaților;
  • 14.02.2023: Publicarea rezultatelor privind evaluarea calitativă a dosarelor;
  • 14.02.2023: Demararea procedurilor de întocmire a documentației de înregistrare a grupului țintă;

Dosarul de participare trebuie să cuprindă următoarele documente:

Foto: Captură CNPEE
Condițiile generale pentru candidați

„a. are cetățenia română sau cetățenia unui alt stat membru al Uniunii Europene, a unui stat parte la Acordul privind Spațiul Economic European (SEE) sau cetățenia Confederației Elvețiene;

b. are capacitate de muncă în conformitate cu prevederile Legii nr. 53/2003 – Codul muncii, republicată, cu modificările și completările ulterioare;

c. are o stare de sănătate corespunzătoare postului pentru care candidează;

d. îndeplinește condițiile de studii superioare absolvite cu diploma de licență sau echivalentă;

e. nu a fost condamnat/ă definitiv pentru săvârșirea unei infracțiuni contra securității naționale, contra autorității, contra umanității, infracțiuni de corupție sau de serviciu, infracțiuni de fals ori contra înfăptuirii justiției, infracțiuni săvârșite cu intenție care ar face o persoană candidată la post incompatibilă cu exercitarea funcției contractuale pentru care candidează, cu excepția situației în care a intervenit reabilitarea;

f. nu execută o pedeapsă complementară prin care i-a fost interzisă exercitarea dreptului de a ocupa funcția, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfășura activitatea de care s-a folosit pentru săvârșirea infracțiunii sau față de aceasta nu s-a luat măsura de siguranță a interzicerii ocupării unei funcții sau a exercitării unei profesii;

g. nu a comis infracțiunile prevăzute la art. 1 alin. (2) din Legea nr. 118/2019 privind Registrul național automatizat cu privire la persoanele care au comis infracțiuni sexuale, de exploatare a unor persoane sau asupra minorilor, precum si pentru completarea Legii nr. 76/2008 privind organizarea și funcționarea Sistemului National de Date Genetice Judiciare, cu modificările ulterioare, pentru domeniile prevăzute la art. 35 alin. (1) lit. h).

h. îndeplinește condițiile de experiență din cererea de finanțare (a se vedea condițiile specifice obligatorii);

i. este disponibil/(ă) în vederea desfășurării activităților ulterioare selecției (instruire și angajare), în conformitate cu informațiile prezentate în cuprinsul prezentului apel.”

Condiții specifice obligatorii
  • este cadru didactic;
  • este absolvent de studii superioare de lungă durată;
  • deține experiență dovedită în dezvoltarea, implementarea curriculumului și/sau evaluării la nivel primar gimnazial/gimnazial (de exemplu, autori de programe școlare; membri ai grupurilor de lucru pentru examene/concursuri/olimpiade; autori de manuale școlare sau alte auxiliare didactice aprobate, inclusiv în format digital pentru învățământul primar/gimnazial).

Conform documentului, mai sunt solicitate următoarele competențe: competențe de comunicare și relaționare; competențe de coordonare a relațiilor de grup; competențe digitale; competențe de comunicare în limbi străine.

Avantajele luate în considerare

Foto: Captură CNPEE