Încă două persoane au murit de gripă, la Constanţa

0
439

Două persoane au murit de gripă, în Spitalul Judeţean din Constanţa, niciunul dintre pacienţi nefiind vaccinat antigripal. Rezultatele care au confirmat prezenţa virusului gripal în cele două cazuri au fost primite miercuri. De asemenea, între 14 şi 21 ianuarie, au fost internate 79 de persoane care au prezentat infecţii acute ale căilor respiratorii superioare, 72 având vârsta de până la 14 ani, iar alţi 106 pacienţi au fost diagnosticaţi cu pneumonie, 96 fiind copii. Drept urmare, din cauza numărului mare de bolnavi, conducerea spitalului a dispus ca, începând de joi, să fie interzis accesul vizitatorilor în unitate. (Mediafax)