Gruparea de Jandarmi Mobilă “Fraţii Buzeşti” din Craiova, la ceas de bilanţ

0
1128

Astăzi, în cadrul unei conferinţe de presă, Gruparea de Jandarmi Mobilă “Fraţii Buzeşti” Craiova a prezentat evaluarea pe anul 2018, cei care au făcut-o cunoscută publică fiind lt. col  Cosmin Mirea, comandantul unităţii, şi adjunctul acestuia, lt.col  Emanuel Botan. “Directivele anului trecut s-au circumscris obiectivelor generale ale Jandarmeriei , pentru asigurarea şi restabilirea ordinii şi liniştii publice, la un nivel ridicat. Suntem o unitate care avem în raza de competenţă şapte judeţe, astfel că e un grad ridicat de risc, la intervenţii. Am avut şi sprijinul Inspectoratelor Judeţe de Jandarmi şi a celor de la Inspectoratele Judeţene de Poliţie, astfel că nu am întâmpinat dificultăţi deosebite. Am ieşit, din zona de competenţă de patru ori, trei în Bucureşti, una fiind, aşa cum se ştie pe 10 august, unde, sunt convins, că ne-am făcut datoria, şi cea de-a IV-a a fost de 1 Decembrie, la Alba – Iulia. Am avut un eveniment deosebit, de restabilire a ordinii, pe 2 noiembrie,  la meciul de forbal de Liga a III-a, dintre CSU Craiova – FC U Craiova, când au fost escaladate violenţele. Au fost sancţionate 25 de persoane, cu amendă de 1.000 de lei fiecare, în plus fiind luată şi măsura complementară de interzicere, pe un an de zile, a pătrunderii acestora pe un stadion. De asemenea, în acelaşi caz, patru dintre colegii noştri au depus plângere pentru vătămările pe care le-au avut, în acea zi, din cauza lovirii de către unele persoane, acestea fiind identificate”, a precizat lt. col . Cosmin Mirea. La rândul său, lt. col Emanuel Botan, a menţionat: “Am avut multe misiuni pentru menţinerea ordinii publice, dar, ca noutate, am putut achiziţiona o dronă, cu care putem controla, din aer, toate evenimentele. Vor fi în pregătire patru piloţi, care pot dirija aparatul de zbor, şi suntem singurii din ţară care avem în dotare un astfel de aparat, după Brigada Specială de la Bucureşti”.