Succes remarcabil pentru baschetbaliştii Craiovei

0
332

Echipa masculină de baschet SCMU Craiova au obţinut aseară o victorie foarte importantă pentru obiectivul de a prinde Top 6 la jumătatea sezonului. În etapa a 15-a a Ligii Naţionale, alb-albaştrii au învins Piteştiul cu 94-79, pe sferturi: 25-20, 27-15, 24-23, 18-21. Startul de meci le-a aparţinut oaspeţilor, care au condus cu 7 puncte în primul sfert, dar replica echipei lui Aco Todorov a fost extrem de solidă, iar la pauza mare ecartul era de 17 puncte în favoarea ei. Pentru SCMU a debutat americanul LaMarcus Reed, care a fost şi cel mai eficient jucător al echipei: 13 puncte (3 din 3 la 3 puncte), 8 recuperări şi 5 pase decisive. Au jucat la SCMU Craiova: Martinic 21 de puncte, Aleksandrov 21, Reed 13, Samuels 13, Paasoja 12, Orbeanu 10, Vârnă 4, Berceanu şi Kikos. Chiar dacă managerul Marius Toma se baza pe un suport deosebit al publicului, care ar fi putut face chiar diferenţa, numai o mie de spectatori au venit la Sala Polivalentă, programarea fiind una dezavantajoasă, în week-start şi la o oră „de job”. SCMU Craiova a ajuns la cel de-al patrulea succes consecutiv, este pe locul 7, are 8-6 raportul victorii-eşecuri şi păstrează şanse de intrare în sextetul fruntaş. Următorul meci al baschetbaliştilor Craiovei va fi duminică, 28 ianuarie, de la ora 14.15, în deplasare, cu Steaua Eximbank, iar pe teren propriu SCMU va evolua în ultima zi a lunii, cu CSM Oradea.