Craiova găzduieşte o semifinală a Eurovision 2018

0
358

Una dintre semifinalele Eurovision 2018  – cea de pe 4 februarie – va fi organizată la Craiova. Primăria a decis să se implice în organizarea evenimentului muzical, ca partener al TVR Craiova, suportând cheltuielile de desfăşurare a show-ului – de 41.000 de euro. Autorităţile spun că marele câştig va fi expunerea mediatică, naţională şi internaţională, pe care o va avea Craiova în seara evenimentului, când vor fi decişi cei 3 semifinalişti naţionali.

Consilierii municipali au fost convocaţi, ieri, într-o şedinţă extraordinară, care a avut un singur punct pe ordinea de zi: găzduirea uneia dintre cele cinci semifinale ale selecţiei naţionale pentru concursul Eurovision 2018. Autorităţile au propus implicarea în organizarea evenimentului, în calitate de partener al TVR Craiova, prin suportarea cheltuielilor de desfăşurare a show-ului, care au fost cifrate de către organizatorul principal la suma de 41.000 de euro. Cu o singură abţinere, a consilierului PSD Lucian Dindirică, proiectul a trecut, fiind votat fără risipă de timp, în nici două minute.

Show-ul, pe scena Teatrului Naţional

Autorităţile au explicat că show-ul muzical va fi găzduit pe scena Teatrului Naţional „Marin Sorescu”, şi nu în incinta Sălii Polivalente, deoarece este vorba de o semifinală. „S-a ales Teatrul Naţional pentru că este, totuşi, vorba de o semifinală. Dacă era finala naţională, atunci cu siguranţă că Sala Polivalentă era neîncăpătoare. S-a optat acum pentru teatru, iar Ministerul Culturii se pare că a fost de acord cu punerea la dispoziţie a sălii pentru acest concert”, a precizat primarul Mihail Genoiu. Accesul în sală al publicului, conform proiectului de hotărâre, va fi asigurat gratuit, în limita locurilor disponibile.

41.000 de euro, alocaţi de la bugetul local

Mihail Genoiu

Cei 41.000 de euro, alocaţi de la bugetul local, vor asigura plata tuturor cheltuielilor de organizare, începând cu cele tehnice pentru punerea în scenă a evenimentului şi terminând cu cele pentru cazarea tuturor celor implicaţi în show, de la concurenţi şi până la echipa de operatori tv. „Este o mândrie pentru noi să participăm la această manifestare culturală, deoarece România a avut întotdeauna o prezenţă bună la acest festival şi sperăm ca şi anul acesta participantul câştigător al etapei naţionale să se claseze cât mai bine la acest concurs internaţional”, a declarat, după vot, primarul Craiovei, Mihail Genoiu.

Craiova, printre cele 5 oraşe organizatoare

Autorităţile motivează că municipiul Craiova se implică în organizarea acestui eveniment cultural, alături de alte patru oraşe din ţară – Focşani, Timişoara, Turda şi Sighişoara – întrucât acest show de televiziune asigură „o expunere media, atât naţională, cât şi internaţională, concursul Eurovision fiind unul dintre cele mai longevive programe de televiziune din lume şi printre cele mai vizionate evenimente nonsportive din lume”. Semifinala de la Craiova, a treia la număr, va fi transmisă în direct, timp de două ore, 21.00 şi 23.00, în sistem HD, pe mai multe canale ale Televiziunii Române – TVR1, TVR Craiova, alte canale aparţinând SRTV, dar şi pe facebook.

Bănia a găzduit şi finala românească a Eurovision din 2015

Pe scena de la Craiova vor concura 12 candidaţi, dintre care juriul va selecta doar trei. Aceştia vor intra apoi în marea finală, în urma căreia se va decide cine va reprezenta România la concursul Eurovision 2018 din Portugalia. În 2015, pe data de 8 martie, Craiova a găzduit o astfel de finală, show-ul fiind urmărit atunci de pe scena Sălii Polivalente. Autorităţile locale s-au implicat şi atunci, în calitate de co-organizator, oferind o sumă de 5,5 miliarde de lei vechi de la bugetul local. Reprezentantul României a fost Voltaj, cu piesa „De la capăt”, care a plecat în Austria. Din păcate, s-a clasat pe locul 15, concursul fiind câştigat atunci de Suedia. Marea vedetă a show-ului de la Craiova a fost însă Ruslana, ea însăşi câştigătoare a concursului Eurovision, ediţia 2004.