Actorul Emil Boroghină – spectacol de poezie şi proză românească, pe 24 Ianuarie

0
459

Mâine, 24 ianuarie, ora 17.00, de Ziua Unirii Principatelor Române, actorul Emil Boroghină, Societar de Onoare al Teatrului Naţional „Marin Sorescu” din Craiova, va prezenta în Sala „Ion D. Sîrbu” spectacolul de poezie şi proză românească „Sunt suflet în sufletul neamului meu – Limba română este patria mea”, pe un scenariu propriu, cu regia artistică şi ilustraţie muzicală de Alina Hiristea.

«Recitalul încearcă să reunească, ca într-un singur glas, cele mai răsunătoare voci ale literaturii române, de la Grigore Ureche, Dosoftei şi Miron Costin, Vasile Alecsandri şi Mihai Eminescu, George Coşbuc şi Octavian Goga, Tudor Arghezi şi Lucian Blaga, Nichita Stănescu, Marin Sorescu şi Ioan Alexandru, până la Ana Blandiana, Adrian Păunescu şi Mircea Dinescu. Evocând faptele de glorie ale înaintaşilor sau nenumăratele frumuseţi ale ţării, exprimând sentimentele care animă în lupta şi credinţa spre mai bine, creaţiile poeţilor noştri au cultivat patriotismul sub forma dragostei de pământul natal, a sacrificiului pentru patrie şi popor, a atitudinii civice responsabile a poetului, a artistului, a omului în general. Poezia patriotică constituie, în etapele ei succesive, adevărate capitole din istoria noastră politică, socială şi culturală. În ea se răsfrâng curentele de simţire şi de idei ale epocilor în care a fost plămădită. Ea este „cronica vie” a evoluţiei noastre istorice, în care înfăptuirea Marii Uniri de la Alb», se precizează pe site-ul teatrului.

Biletele, la preţul de 20 lei, pot fi procurate de la Agenţia Teatrului Naţional din Craiova (tel. 0251.413.677).