Craiovean urmărit internaţional pentru furturi în Germania, în arestul IPJ Dolj

0
480

Un craiovean de 31 de ani, dat în urmărire internaţională de autorităţile judiciare din Germania pentru furturi comise pe teritoriul acestui stat, a ajuns după gratii, la acest sfârşit de săptămână. Craioveanul a fost arestat sâmbătă, pentru 15 zile, în baza mandatului emis pe numele său de Curtea de Apel Craiova în vederea demarării procedurilor de extrădare.  

urmaritPoliţiştii Secţiei 2 Poliţie Craiova împreună cu poliţişti ai Serviciului de Investigaţii Criminale de la IPJ Dolj au organizat, vineri, o acţiune pentru depistarea persoanelor urmărite în temeiul legii. Astfel, oamenii legii l-au prins, în Craiova, pe Marian Adîr, de 31 de ani, persoană urmărită la nivel internaţional în baza mandatului european de arestare emis de autorităţile din Germania pe numele său. Craioveanul este acuzat de mai multe furturi din buzunare, fapte comise în perioada ianuarie – iulie 2016. Acesta a fost prezentat Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova, care i-a emis ordonanţă de reţinere pentru 24 de ore, fiind introdus în arestul IPJ Dolj.

Sâmbătă, 21 ianuarie a.c., Marian Adîr a fost dus în faţa magistraţilor  Curţii de Apel Craiova, care au dispus arestarea sa pe o perioadă de 15 zile, timp în care trebuie prezentat mandatul european tradus în limba română, urmând să fie demarate procedurile de extrădare: „Admite propunerea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova. Dispune arestarea provizorie a persoanei solicitate Adîr Marian, în vederea predării autorităţilor judiciare din Germania, pe o perioadă de 15 zile, începând cu data de 21.01.2017 până la data de 04.02.2017, inclusiv. Dispune emiterea mandatului de arestare. Fixează termen pentru prezentarea mandatului european de arestare tradus în limba română, la data de 04.02.2017. Cu drept de contestaţie in termen de 24 de ore de la pronunţare. Pronunţată în şedinţă publică de la 21 ianuarie 2017”, după cum se arată în încheierea de şedinţă a instanţei.