Un ziar local, “Oltul” – tribună a unirii de acum 157 de ani!

0
92

În fiecare an, în luna ianuarie, rememorăm, cu deplină consideraţie, contextul istoric, dar mai ales aportul consistent al mişcării unioniste doljene la “mica unire” de la 1859, a principatelor Moldovei şi Ţării Româneşti, etapă premergătoare creări României Mari la 1918, prin adunarea cvasitotalităţii teritoriilor locuite de români. Cum raporturile anterioare dintre principate, apropiate geografic, prin limbă şi cultură, nu însă identice, nu puteau fi confundate cu o unitate de tip naţional, putem vorbi doar de germenii conştiinţei naţionale, în absenţa căreia nu avea cum exista o naţiune. Istoricii Luchian Diaconu şi Otilia Gherghe, în lucrarea lor “Oltenia şi unirea principatelor” (Ed. „Aius”, 1999), reţin atenţia prin bogăţia de date prezentate, toate în tentativa argumentării privind “zbaterea” unioniştilor spre a convinge populaţia din zonă, prin presă, broşuri, slujbe la biserici şi mânăstiri, spectacole la gradina de vară Oteteleşteanu-Brianschi, în confruntarea cu teroarea administraţiei locale, iradiată de boierii olteni, foştii domnitori, Gheorghe Bibescu şi Barbu Ştirbei, care formau gruparea conservatoare. Apariţia la 22 martie 1857 a ziarul “Vocea Oltului“, jurnal politic şi literar, redactat de patriotul unionist Gheorghe Chiţu, a avut un rol determinant în structurarea mişcării unioniste din Oltenia. Prin susţinerea deplină a unor intelectuali entuziaşti, Alexandru Aman, Costache Măcescu, Costache Haralalamb, Emanoil Chinezu, Hristodor Gazan, avocatul Gheorghe Chiţu a asigurat apariţia bisăptămânală (22 martie-24 decembrie) a unei publicaţii vioaie, temerare, devenit organul de presă al unioniştilor olteni – excepţie perioada 22 august – 27 septembrie când a fost suspendată – o tribună veritabilă a unirii. După epuizarea fondurilor de care a dispus, Gheorghe Chiţu a sistat apariţia publicaţiei, care se încărcase de merite. “Vocea Oltului” devenită “Oltul”, începând cu numărul 6, a constituit principalul mijloc de informare şi mobilizare a populaţiei Olteniei, chemată la înfrăţire cu populaţia Moldovei. Om de spirit al Craiovei antebelice, primul decan al Baroul Dolj la numai 36 de ani (1864-1876), orator, se spune, interesant, cultivat prin studii literare şi juridice la Viena, democrat autentic, primar al urbei din 1867 timp de 9 ani, om de stat, apoi ministru, bun prieten cu eruditul B. P. Haşdeu, Gheoghe Chiţu a oferit în cele 53 de numere ale jurnalului “Vocea Oltului” dezbateri aprinse şi în egală măsură popularizarea programului partidei naţionale, potenţând, din întreaga sa fiinţă, unirea principatelor. La 7 mai 1857, Gheorghe Chiţu scria în “Oltul” că “Unirea Principatelor proclamată de români şi moldoveni cu atâta căldură şi entuziasm, adoptată şi îmbrăţişată de Europa cu interes şi bunăvoinţă, trebuie negreşit să triumfe“. Craiova a fost un exemplu de mobilizare, se spune, pentru toată Valahia, la 30 iunie 1857 având încheiate listele electorale, iar rezistenţa elementelor conservatoare anihilată în bună măsură. Sosirea din Franţa a pictorului Theodor Aman, care expusese o pânză alegorică cu unirea principatelor române, a fost salutată cu entuziasm de ziarul “Oltul” (9 iulie 1867). De la Theodor Aman ne va rămâne şi tabloul “Hora Unirii”. Cu toate tensiunile create de alegerile pentru adunarea ad-hoc a delegaţilor, ziua de 11 octombrie 1857 va rămâne, cum o descria “Oltul” “o adevărată serbare naţională“, întrucât votul a fost unul pentru unire. Atmosfera generală, favorabilă unirii principatelor, a fost impecabil întreţinută, se probează cu argumente de istoricii Luchian Diaconu şi Otilia Gherghe, de ziarul local, printr-o propagandă teribilă, făcând posibilă o reconsiderare a tuturor reperelor lingvistice, morale, naţionale, mai presus de orice, devansând astfel criteriul de ortodoxie lustruit îndelung. În şedinţa din 25 ianuarie a adunării elective, deputatul Doljului, Gheorghe Ştirbei, a propus ca ziua de 24 ianuarie, când s-a produs dubla alegere a lui Al. I. Cuza, să fie proclamată zi de sărbătoare naţională.