Cele mai noi standarde din Chirurgia Cardiovasculară şi Neurochirurgie, prezentate la Craiova

0
826

Muzeul de Artă din Craiova a fost, ieri, gazda conferinţei medicale „Noi standarde în Chirurgia Cardiovasculară şi în Neurochirurgie”. Evenimentul a avut ca scop informarea medicilor specialişti cardiologi şi neurologi din judeţele Olt, Dolj, Gorj, Vâlcea şi Mehedinţi în legătură cu cele mai noi şi inovative tehnici folosite de specialiştii Spitalului European Polisano în realizarea operaţiilor cardiovasculare şi neurochirurgicale.

În deschiderea conferinţei, preşedintele Consiliului Judeţean Dolj, Ion Prioteasa, a vorbit despre investiţiile în Sănătate care se fac la nivelul Spitalului Judeţean de Urgenţă din Craiova, una dintre cele mai importante fiind construcţia centrului de chirurgie cardiovasculară, unic în regiunea Oltenia.

„Trebuie să vă spunem că investim în construirea de la zero a unei Clinici de Cardiologie Intervenţională şi Chirurgie Cardiovasculară, un demers în valoare de aproape şase milioane de euro, din fonduri proprii, sumă din care asigurăm şi o parte din dotarea cu echipamentele medicale necesare. De asemenea, printr-un alt proiect finanţat exclusiv de CJ Dolj, cu o valoare similară, extindem zona de primire a urgenţelor, una dintre cele mai aglomerate ale Spitalului Judeţean, o zonă în care ajung anual, din toată regiunea, peste 135.000 de persoane. Ne dedicăm în continuare investiţiilor în acest sector, pentru care, şi în acest an, ne propunem să alocăm aproximativ jumătate din sursele proprii pentru dezvoltare ale CJ Dolj. În plus, suntem pregătiţi ca, apelând la fondurile europene, să abordăm inclusiv reabilitarea, modernizarea şi extinderea Clinicii de Dermatologie şi Oncologie, dar şi alte proiecte necesare bunei desfăşurări a actului medical”, a declarat preşedintele Consiliului Judeţean Dolj, Ion Prioteasa.

Nouă intervenţii chirurgicale în premieră naţională, realizate anul trecut

Spitalul European Polisano este recunoscut pentru inovaţiile aduse în domeniile chirurgiei cardiovasculare şi neurochirurgiei. În ultimul an, echipa de medici a spitalului a realizat nouă intervenţii chirurgicale în premieră naţională, europeană şi mondială, printre care: primul tratament endovascular al unui anevrism abdominal cu proteză multilayer Streamliner, la nivel mondial, prima reconstrucţie costală cu implanturi din titan realizată în România, primul remodelling de aortă din România pentru tratarea anevrismelor, prima rezecţie a unei tumori cerebrale folosind fluorescenţa indusă de substanţa acidul 5-aminolevulinic (preparatul Gliolan), realizată în România.

„În prezent vorbim de 163 de spitale private. Anul trecut prin reţeaua privată de sănătate s-a tratat mai mult de jumătate din populaţia României, peste 10 milioane de pacienţi. Spitalul European Polisano este singurul spital privat care acoperă întreaga patologie medicală, adică toate cele 35 de specialităţi. Avem deja o secţie căreia i s-a recunoscut statutul de secţie clinică universitară: secţia de chirurgie cardiovasculară şi toracică coordonată de profesorul Victor Costache. Sperăm ca în două luni de zile şi secţia de neurochirurgie a profesorului Claudiu Matei să dobândească acest statut”, a precizat Remus Borza, preşedintele grupului Polisano.

Subiectele abordate au inclus chirurgia coronariană şi valvulară minim invazivă; cardiologia intervenţională; rezecţia tumorilor cerebrale folosind fluorescenţa; chirurgia minim invazivă a leziunilor vertebro-medulare; tratamentul endovascular al malformaţiilor vasculare cerebrale.

Specialişti de la Spitalul Polisano, dar şi din judeţele Olteniei, au dezbătut ultimele noutăţi medicale

Printre  cei care au luat cuvântul în cadrul conferinţei de ieri se numără specialişti renumiţi la nivel internaţional, cu o vastă experienţă în domeniile chirurgiei cardiovasculare şi neurochirurgiei. Între aceştia, dr. Victor Costache – director medical al Spitalului European Polisano şi şeful secţiei de Chirurgie Cardiovasculară şi Toracică, doctor în Ştiinţe medicale, preşedinte al Societăţii Române de Chirurgie Endovasculară şi Terapie Valvulară Transcateter, preşedinte al Comisiei Consultative de Chirurgie Cardiovasculară a Ministerului Sănătăţii, membru titular al Colegiului Francez de Chirurgie Cardiovasculară şi Toracică; dr. Alexandru Voican – medic specialist Cardiologie Intervenţională, Spitalul European Polisano, preşedinte al Comisiei Consultative de Cardiologie a Ministerului Sănătăţii, coordonator al Programului Naţional de Boli Cardiovasculare pe judeţul Argeş; conf. dr. Adrian Şanta – medic primar Radiologie şi Imagistică medicală, Spitalul European Polisano, doctor în Ştiinţe medicale şi vicepreşedinte al Societăţii Române de Rezonanţă Magnetică; dr. Claudiu Matei – medic primar Neurochirurgie, şeful secţiei de Neurochirurgie a Spitalului European Polisano, doctor în Ştiinţe medicale şi membru al Societăţii Europene de Neurochirurgie, membru al Societăţii Americane de Neurochirugie (AANS), membru al Societăţii Europene de Neurochirurgie pediatrică; dr. Ştefăniţă Dima – medic primar Radiologie şi Imagistică, doctor în Ştiinţe medicale, Preşedintele Comisiei de Dezvoltare a Neuroradiologiei intervenţionale în Europa Centrală şi de Est din ESMINT, primul medic din România cu specializare în Neuroradiologie intervenţională; dr. Constantin Bătăiosu – medic primar Cardiologie, Craiova.