Luptă conjugată împotriva drogurilor

0
421

Centrul Regional de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog Craiova, structură teritorială a Agenţiei Naţionale Antidrog, şi-a făcut cunoscut, ieri, bilanţul, pe anul 2015. La manifestare au participat reprezentanţi ai Inspectoratului Şcolar Judeţean Dolj şi ai Prefecturii Craiova, pe lângă alţi emisari ai instituţiilor reprezentative din judeţ.

CRPECA Craiova, instituţie condusă de subcomisar Monica Iliescu, a avut două domenii mari de activitate: Reducerea cererii de droguri şi Reducerea ofertei de droguri. În ceea ce priveşte prima parte, CRPECA Craiova, prin structurile teritoriale din judeţele componente, a desfăşurat, împreună cu partenerii instituţionali şi ONG-uri, mai multe programe, având ca parteneri şcolile, familiile, comunităţile locale etc. Cea de-a doua secţiune a avut ca principal obiectiv identificarea şi destructurarea  reţelelor de trafic de substanţe halucinogene. La şedinţa de bilanţ au participat şi reprezentanţi ai unor instituţii publice importante.

Sprijin din toate părţile

Inspectoratul Şcolar Judeţean Dolj este una dintre principalele instituţii partenere în activitatea de prevenire şi anihilare a consumului de droguri. Prof.  Lavinia Elena Craioveanu, inspector general al ISJ Dolj, a declarat: „Am avut o colaborare foarte bună cu Centrul de Prevenire din Craiova. Au fost foarte multe proiecte desfăşurate. Se ştie că reprezintă o tentaţie, pentru tineri, consumul de droguri, iar noi ne dorim să-i facem pe aceştia să conştientizeze riscurile la care se expun. Dacă elevii nu pot rezolva singuri această problemă, vor fi introduşi în programe de consiliere şi supraveghere permanentă, găsind la noi tot sprijinul”. La rândul său,  Simona Moise, subprefectul judeţului Dolj, a precizat: „Am punctat colaborarea instituţională şi vom acorda, în continuare, tot sprijinul pentru diminuarea, dacă nu este posibilă eradicarea consumului de droguri. Este nevoie de astfel de proiecte şi vom acorda tot sprijinul. Este nevoie de o susţinere din partea tuturor, inclusiv a societăţii civile”.