Arestat după ce a înjunghiat un bărbat

0
379

Un tânăr de 17 ani, din localitatea Piscu Vechi, a ajuns după gratii, în cursul zilei de sâmbătă, fiind cercetat pentru tentativă de omor.

Potrivit reprezentanţilor IPJ Dolj, poliţiştii din Calafat au fost sesizaţi, în noaptea de vineri spre sâmbătă, despre faptul că la un bar din Piscu Vechi s-a produs un scandal, în urma căruia o persoană a fost transportată la spital. La faţa locului a ajuns echipa operativă de cercetare şi un porcuror criminalist din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj, în urma cercetărilor stabilindu-se că, pe fondul consumului de alcool, între Gheorghe Şipanu, în vârstă de 30 de ani, din comuna Seaca de Câmp şi Costin B., de 17 ani, din Piscu Vechi, a izbucnit un conflict în timpul căruia tânărul de 17 ani a scos un cuţit şi i-a aplicat lui Şipanu o lovitură în zona abdominală. Victima a fost transportată la spital, medicii stabilind că leziunea suferită i-a pus viaţa în primejdie, astfel că, în sarcina lui Costin B. a fost reţinută infracţiunea de tentativă la omor. Acesta a fost audiat de procuror, apoi prezentat judecătorilor de la Tribunalul Dolj, care, sâmbătă, au emis pe numele său mandat de arestare preventivă pentru o perioadă de 20 de zile. Tânărul a fost introdus în arestul IPJ Dolj.