„Colind din suflet de copil”, activitate organizată de Fundaţia „Cuvântul care Zideşte”

0
497

Fundaţia „Cuvântul care Zideşte” a Mitropoliei Olteniei a organizat în luna decembrie o activitate specifică sărbătorilor de iarnă. Astfel, în cadrul unei acţiuni desfăşurate cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Mitropolit Irineu, elevii mai multor şcoli partenere din Craiova s-au implicat în activitatea online “Colind din suflet de copil”. „Elevii au aşternut pe hârtie gânduri frumoase şi urări de sănătate, împliniri, linişte, pace sufletească adresate celor de vârsta lor, urări prilejuite de Sărbătoarea Sfântă a Naşterii Mântuitorului Iisus Hristos şi de Anul Nou. Mesajele au fost adunate într-un afiş-colind şi transmise şcolilor şi bisericilor incluse în proiectele de parteneriat”, a subliniat Cristina Stamatoiu, preşedintele Fundaţiei „Cuvântul care Zideşte”.

Acţiunea a avut loc în parteneriat cu Colegiul Naţional „Fraţii Buzeşti” din Craiova, Şcoala Gimnazială „Traian” din Craiova, Liceul „Matei Basarab” din Craiova şi Şcoala Gimnazială Cerăt, din judeţul Dolj.

„Activitatea «Colind din suflet de copil» are ca scop implicarea tinerei generaţii în păstrarea valorilor culturale şi spirituale autentice româneşti. Dintre obiective amintim: educarea şi cultivarea respectului pentru păstrarea şi promovarea acestor valori, implicarea copiilor şi tinerilor în activităţi culturale şi de dezvoltare personală”, a adăugat preşedintele Fundaţiei, Cristina Stamatoiu.