Un craiovean de 36 de ani a fost arestat preventiv pe 30 de zile pentru comiterea infracţiunii de omor, în baza mandatului emis duminică, pe numele său, de magistraţii Tribunalului Dolj. Tânărul a ajuns după gratii pentru că şi-a înjunghiat tatăl cu mai multe lovituri de cuţit.
Poliţiştii craioveni şi procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj au fost anunţaţi sâmbătă dimineaţa, în jurul orei 6.00, că în locuinţa familiei Gigea, de pe strada „Privighetorii”, din cartierul craiovean Brazda lui Novac, s-a petrecut o tragedie. O echipă complexă de cercetare formată din poliţişti de investigaţii criminale şi un procuror criminalist a ajuns la faţa locului, din cercetările efectuate oamenii legii stabilind că Bogdan Gigea, de 36 de ani, din Craiova, înarmat cu un cuţit, a intrat în camera în care dormea tată său, Lucian Gigea, de 69 de ani, şi l-a înjunghiat de mai multe ori în zona toracică, victima decedând ca urmare a leziunilor suferite.
Potrivit anchetatorilor, din cele povestite de vecini şi de rude, în ultimele două săptămâni autorul începuse să manifeste semnele unei depresii accentuate, să aibă pierderi de memorie şi să nu-şi mai recunoască membrii familiei, însă nu se află înregistrat în evidenţele medicale ca suferind de afecţiuni psihice. El a fost reţinut pe 24 de ore în cursul zilei de sâmbătă, a fost audiat la Parchetul de pe lângă Tribunalul Dolj şi apoi introdus în arest, iar duminică, 20 decembrie a.c. a fost prezentat instanţei cu propunere de arestare preventivă, propunere admisă de magistraţii Tribunalului Dolj:
„Admite propunerea de arestare preventivă a Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj. Dispune arestarea preventivă a inculpatului GIGEA BOGDAN LUCIAN, pe o durată de 30 zile, începând cu data de 20.12.2015, până la data de 18.01.2016 inclusiv. Dispune emiterea, deîndată, a mandatului de arestare preventivă pentru inculpatul Gigea Bogdan Lucian. Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Cu drept de contestaţie în termen de 48 ore de la pronunţare. Pronunţată în şedinţa din Camera de Consiliu din 20.12.2015”. Anchetatorii au precizat că inculpatul urmează să fie supus unei expertize medico-legale neuro-psihiatrice pentru a se stabili dacă a avut discernământ.