26 de ani de la Revoluţie, sărbătoriţi în centrul Craiovei

0
304

Craiovenii sunt aşteptaţi astăzi să comemoreze Revoluţia Română. Autorităţile locale organizează, ca în fiecare an, un ceremonial militar-religios pentru a marca 26 de ani de la evenimentele din decembrie 1989. Festivităţile au loc în Piaţa „A.I. Cuza” (în faţa Primăriei Craiova), de la ora 11.30, şi vor începe cu intonarea Imnului Naţional al României. După oficierea unei slujbe religioase în memoria tuturor celor care au căzut seceraţi de gloanţe, se vor depune coroane de flori la troiţa eroilor martiri ai Revoluţiei. Autorităţile locale şi judeţene vor susţine alocuţiuni în care vor aminti importanţa acestui moment. În încheierea ceremonialului, Garda de Onoare va defila şi va prezenta onorul militar.