Aflată pe un merituos loc trei, deşi la startul sezonului era văzută drept una dintre echipele ce se vor lupta să evite turneul play-out, SCM U Craiova va susţine în această seară, la Oradea, ultimul meci din acest an, urmând să înfrunte liderul la zi al ierarhiei, pe CS Municipal din localitate.
Disputa găseşte ambele combatante cu un moral excelent după ultima etapă, când craiovenii au trecut, la Polivalentă, de Gaz Metan Mediaş, scor 82-68, iar bihorenii, în deplasare, de vicecampioana U Mobitelco Cluj, 84-82.
10 victorii şi 4 înfrângeri au înregistrat băieţii lui Andelko Mandici până acum, acumulând un total de 24 de puncte, în timp ce de cealaltă parte bilanţul este de 13-1 (27p).
Partida CS Municipal – Oradea va debuta la ora 19:45, fiind transmisă în direct de Digi Sport 2.
Tot astăzi, în ultima etapă a turului (15), vor mai avea loc jocurile: Dinamo Bucureşti (14p) – Energia Rovinari (21p), BC Timişoara (23p) – Farul Constanţa (15p), BCM U Piteşti (21p) – U Mobitelco Cluj (22p), Atlassib Sibiu (21p) – CS Municipal Bucureşti (23p), Csikszereda Miercurea Ciuc (17p) – BC Mureş (24p), CSU Ploieşti (23p, un joc mai puţin) – CSS Giurgiu (19p). Meciul Gaz Metan Mediaş (21p) – Timba Timişoara (18) a avut loc aseară.
Runda viitoare, în 9 ianuarie, LeVar Seals (foto, în tricou cu nr.8 / sursa: oltenia-sport.ro) şi compania vor primi acasă vizita celor de la Timba Timişoara.