După faptă, şi răsplată: Absolvenţii cursului de iconărit de la Casa Băniei şi-au primit diplomele

0
2490

Secţia de Etnografie a Muzeului Olteniei (Casa Băniei) a găzduit, ieri, festivitatea de premiere a învăţăceilor de la cursul de iconărit pe sticlă şi lemn, precum şi înmânarea atestatelor de iniţiere în meşteşug. Opt elevi, din clasele a IV-a – a VIII-a, de la şcoli din Craiova, dar şi din comuna Predeşti, au primit, odată cu diploma, şi felicitările îndrumătorului lor, artistul plastic Doru Dragomir, pentru talent şi pentru perseverenţă. Ca şi promisiunea că lucrările realizate de ei în cadrul atelierului vor fi reunite, în curând, într-o expoziţie. Cursul de iniţiere în arta iconăritului va continua şi în 2013, spun reprezentanţii muzeului, ca şi cursul de olărit, susţinut de meşterul Ştefan Truşcă (Oboga). Ambele sunt gratuite, copiii fiind aşteptaţi să se înscrie, la anul, atât la sediul Casei Băniei (vizavi de Catedrala Mitropolitană „Sf. Dumitru”), cât şi la numărul de telefon 0351/444.030.

Maria Cercel, Antalia Stănescu, Victor Ungureanu, Ovidiu Ilie Piorescu (Liceul de Artă „Marin Sorescu”), Anastasia Buzărin (Colegiul Naţional „Elena Cuza”), Ines Maria David (Colegiul Naţional „Carol I”) şi Gabriel Cătălin Militaru (Liceul Tehnologic Auto), toţi din Craiova, şi Ioan Emilian Nedelcea, din comuna doljeană Predeşti, sunt cei care şi-au primit, ieri, diplomele pentru absolvirea cursului de iniţiere în arta iconăritului pe lemn/sticlă. L-au început în luna iulie, întâlnindu-se, o dată pe săptămână, la Casa Băniei, pentru a „fura” arta meşteşugului de la cunoscutul artist Doru Dragomir. Participanţi au fost, desigur, mai mulţi, însă doar ei opt au reuşit, cu perseverenţă, să finalizeze cursul.

„Este o activitate relativ nouă – am început-o de aproximativ doi ani –, prin care încercăm să implicăm publicul vizitator în actul cultural şi să facem din muzeu o instituţie vie. Dorim ca vizitatorii să nu se rezume doar la a vedea aceste frumoase exponate, ci să-i implicăm, în special pe cei mici, în arta tradiţională. E şi o modalitate pentru ca această tradiţie să fie dusă mai departe, să nu ajungem să o vedem doar în muzee. Dragii noştri copii care vin la aceste ateliere vor stăpâni bine această artă a iconăritului ori a olăritului şi o vor transmite, poate, la rândul lor, mai departe”, a declarat managerul Muzeului Olteniei, Florin Ridiche, felicitându-i pe elevii absolvenţi, „care au făcut un efort ca, în afara programului de la şcoală, să vină să înveţe şi aceste frumoase meşteşuguri”.

Perseverenţa le-a fost apreciată şi de şeful Secţiei de Etnografie, Cornel Bălosu, acesta precizând că mult mai mulţi au fost cei care s-au înscris la atelier: „Cursul de iconărit pe lemn şi pe sticlă a fost unul pretenţios. Noi am făcut o selecţie a copiilor, dar am acceptat şi ideea că pot să vină şi alţii care vor să lucreze. Şi, la un moment dat, chiar s-a dovedit că unii, care au talent, dar care nu vin la cursuri şi nu stăruiesc asupra lucrului, nu vor finaliza cursul, iar pe aceştia i-am pierdut; alţii însă, hotărâţi, cu mai mult sau mai puţin talent, au reuşit să demonstreze că poţi duce orice la bun sfârşit dacă eşti perseverent. Au început cursul 20-30 de copii şi l-au finalizat, iată, nici 10…”.

Intenţia reprezentanţilor Muzeului Olteniei este de a organiza atelierele de iconărit şi de olărit şi anul viitor, iar speranţa – de a avea şi mai mulţi elevi interesaţi de frecventarea şi finalizarea lor. „Publicul nostru esenţial este format din copii şi tineri. Pentru că la această vârstă se creează sentimentul, se creează empatic relaţia cu o instituţie. Orice copil care a venit la noi şi a participat la un astfel de curs este un bun câştigat, pentru că el va veni şi peste cinci sau zece ani şi va vizita muzeul”, a mai spus Cornel Bălosu.

Doru Dragomir, îndrumător artistic al cursului de iniţiere în arta iconăritului pe lemn/sticlă: «Mulţumesc pentru că mi s-a dat posibilitatea de a veni în acest muzeu, pentru că, astfel, am putut şi eu să dau mai departe tot ceea ce am învăţat, ca autodidact şi nu numai, copiilor şi tinerilor care vor să înveţe pictura pe sticlă şi pe lemn. Ei au fost destul de perseverenţi şi pot să spun că au realizat adevărate opere. Sunt bucuros că această artă nu va pieri datorită şi acestor copii, care au venit şi vor veni în continuare la atelierele de la Casa Băniei».