Accident rutier, pe Centura de Nord a Craiovei

0
352

În dimineaţa zilei de 22 noiembrie a.c., polițiștii Serviciului Rutier Dolj au fost sesizați cu privire la producerea unui eveniment rutier , pe D.N. 65 F, pe Centura de Nord a Craiovei. Evenimentul s-a soldat cu o victimă, care a fost transportată la o unitate medicală, cercetările fiind în desfăşurare,  în ceea ce priveşte  circumstanţelor producerii accidentelui.

Polițiștii deplasați la fața locului au constatat faptul că, un tânăr în vârstă de 32 de ani, din comuna Şimnicu de Sus, în timp ce conducea o autoutilitară pe D.N. 65 F, din cauze ce urmează a fi stabilite în urma cercetărilor, a părăsit partea carosabilă intrând în coliziune cu un ansamblu de vehicule (TIR) ce se afla parcat. ” În urma evenimentului, a rezultat vătămarea unei tinere de 31 de ani, pasageră în autoutilitară, aceasta necesitând îngrijiri medicale. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. Polițiștii au întocmit dosar penal,  sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă, cercetările fiind continuate pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care a avut loc evenimentul”, a precizat Cristian Grigorescu, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Dolj.