În urma unei acțiuni desfășurate în zona aeroporturilor, pentru verificarea legalității transportului rutier în regim de taxi și în regim de închiriere, au fost aplicate peste 50 de sancțiuni celor care nu au respectat prevederile legale.
La data de 19 noiembrie 2020, Direcția de Poliție Transporturi a organizat o acțiune pentru verificarea legalității desfășurării transportului rutier în regim de taxi și în regim de închiriere, în zona aeroporturilor civile din România.
De asemenea, echipele de control au urmărit respectarea măsurilor de prevenire a răspândirii COVID-19.
La activitățile de control, au participat 35 de polițiști din cadrul structurilor de poliție transporturi și specialiști din cadrul Registrului Auto Român, fiind verificate 116 autovehicule și legitimate 146 de persoane.
Pentru neregulile depistate, au fost aplicate 52 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 12.940 de lei.
Din totalul sancțiunilor, 9 au fost aplicate pentru nerespectarea prevederilor Legii 38/2003 privind transportul de persoane în regim de taxi și în regim de închiriere, 24 pentru încălcarea normelor privind circulația pe drumurile publice, 15 au fost aplicate pentru nerespectarea prevederilor Legii nr. 55/2020 pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19 și 4 la alte acte normative.
Acțiunile s-au derulat pe parcursul a două ore, în funcție de traficul de pasageri din fiecare aeroport.
Polițiștii continuă acțiunile și în perioada următoare.