Un an de la „EuroMaidan”: Preşedintele Poroşenko, huiduit în Piaţa Independenţei

0
382

Preşedintele ucrainean, Petro Poroşenko, a fost huiduit, ieri, la Kiev, în timpul unei ceremonii pentru marcarea unui an de la începutul mişcării de contestare proeuropeană „EuroMaidan”, a cărei reprimare brutală, în luna februarie, a antrenat căderea precedentului regim ucrainean, al lui Viktor Ianukovici, relatează France Presse. „Ruşine! De ce nimeni nu a fost pedepsit?”, au strigat zeci de rude ale victimelor represiunii din februarie, interpelându-l pe preşedintele ucrainean, în timp ce acesta depunea o coroană de flori pe strada Institutskaia, unde au fost ucişi cei mai mulţi dintre protestatari, a constatat corespondentul AFP la faţa locului. Vicepreşedintele american Joe Biden, care urma să i se alăture lui Poroşenko, nu a mai ieşit în cele din urmă din maşină. „Datorită sângelui copiilor noştri ocupaţi această funcţie”, au strigat protestatarii, adresându-se şefului statului. „Poroşenko, unde sunt ucigaşii copiilor noştri?”, se putea citi, de asemenea, pe un afiş. La 21 noiembrie 2013, regimul prorus de atunci renunţase la semnarea Acordului de Asociere cu Uniunea Europeană, în favoarea unei cooperări aprofundate cu Rusia, ceea ce a declanşat săptămâni întregi de proteste proeuropene şi a dat naştere la mişcarea EuroMaidan, de contestare a regimului. Reprimarea demonstranţilor s-a încheiat cu o dramă, în februarie, în jurul pieţei centrale din Kiev, care a şi dat numele mişcării, soldându-se cu o sută de morţi, în condiţii care nici astăzi nu au fost clarificate. După masacrul de pe Maidan, preşedintele de la acea vreme, Viktor Ianukovici, s-a refugiat în Rusia, după care a fost destituit. Miliardarul prooccidental Petro Poroşenko a fost ales în funcţia de şef al statului ucrainean în urma scrutinului din 25 mai.

Pe de altă parte, Ucraina a acuzat, ieri, Rusia că a efectuat tiruri de artilerie asupra estului teritoriului său, pentru prima dată de la încheierea armistiţiului, în septembrie, care în prezent este încălcat în mod frecvent. „Pentru prima dată după acordurile de la Minsk, tirurile provenind din Federaţia Rusă asupra teritoriului ucrainean au fost reluate”, a anunţat purtătorul de cuvânt al armatei, Andrii Lisenko. El a precizat că tirurile de artilerie au vizat în special o localitate din regiunea ucraineană Lugansk. Un armistiţiu fragil a fost instaurat în estul Ucrainei în urma semnării acordurilor de la Minsk, la 5 septembrie, între Kiev şi separatiştii proruşi, cu participarea Rusiei şi a OSCE.