„Republica” de la Doneţk introduce pedeapsa capitală, aplicată cu plutonul de execuţie

0
524

„Republica populară” Doneţk va crea „tribunale militare” care vor avea puterea să condamne oameni la moarte, o pedeapsă aplicată cu plutonul de execuţie, au anunţat separatiştii proruşi pentru postul online Expreso TV, citat de agenţia Unian în pagina electronică. „Preşedinţii” tribunanelor militare de pe teren, inclusiv „judecători” care sunt combatanţi, sunt numiţi şi revocaţi prin decizia „premierului”, la propunerea „preşedintelui curţii marţiale”, şi sunt subordonaţi „preşedintelui” curţii, anunţă rebelii într-un comunicat. Aceste tribunale militare vor avea jurisdicţie asupra unor infracţiuni de natură penală ca „nerespectarea ordinelor unui comandant, crimă, trădare, spionaj, sabotaj, distrugerea cu premeditare a proprietăţii, jaf, prădare, tâlhărie, furt şi distrugerea proprietăţii militare, evadare sau dezertare din serviciul militar” şi alte infracţiuni penale sau „infracţiuni la legile în vigoare”, potrivit aceleiaşi surse. Tribunalele militare de pe teren sunt obligate să trimită „de îndată” o „notificare oficială în scris” către preşedintele curţii marţiale şi „procurorul general” al „republicii” cu privire la orice sentinţă la moarte pe care o pronunţă. Aceştia din urmă sunt obligaţi să revizuiască baza legală şi justificarea fiecărei sentinţe capitale „de îndată”. Tribunalele militare se pronunţă în cazuri implicând militari până la gradul de comandant de companie, inclusiv. Comandanţii militari rebeli de rang înalt, începând cu cei care au funcţia de şef de serviciu (comandant de batalion), sunt judecaţi de „curtea marţială”, se precizează în comunicat.