S-au afişat rezultatele la Rezidenţiat

0
415

Cei 529 de absolvenţi de Medicină, Farmacie şi Medicină Dentară care, duminica trecută, au susţinut Rezidenţiatul la Craiova, au aflat, ieri, rezultatele finale, după soluţionarea contestaţiilor. Cel mai bun punctaj a fost obţinut de un candidat la Medicină care a reuşit să promoveze concursul cu nota 9.45.

Ca în fiecare an, rezultatele diferă de la un domeniu la altul. Astfel, la Medicină mediile de promovare sunt cuprinse între 9.45 şi 5.67, în timp ce la Medicină Dentară şi Farmacie cel mai mare punctaj este 8.21 respectiv 8.04, iar cel mai mic punctaj admis pentru promovare coboară până la 4.92 şi respectiv 4,81.

amanunte in editia print de maine