Fumatul ucide anual peste 33.000 de români

0
569

Chiar dacă numărul fumătorilor a scăzut destul de mult în ultimii ani, fumatul ucide în continuare peste 33.000 de români anual, 70% din aceştia având vârste cuprinse între 35 şi 69 de ani. Unul din patru decese are loc înaintea vârstei de 35 ani şi este cauzat de boli în legătură cu fumatul. În medie, fumătorii decedaţi prematur ar fi trăit cu 21 de ani mai mult în absenţa acestui viciu.

Cei mai înrăiţi fumători sunt însă cei cu vârsta până în 35 de ani. De altfel, portretul standard al fumătorului realizat în urma unui studiu al Ministerului Sănătăţii cuprinde o serie de caracteristici. Potrivit specialiştilor, acesta are studii medii – cel mai puţin fumează persoanele cu studii primare –, are un loc de muncă stabil – cel mai puţin fumează persoanele inactive – şi un venit lunar de peste 1.200 de lei. Aproape jumătate din fumătorii români cheltuiesc lunar între 200 şi 400 de lei pentru ţigări. Majoritatea fumează ţigări „normale”, dar pentru 14,8% nu contează tipul de ţigară folosit. Ţigările de foi, trabucurile, pipa sunt folosite cel mai mult de tinerii cu vârsta între 15 şi 17 ani, deşi vânzarea acestor produse către minori este interzisă.

Prevalenţa curentă a fumatului în România este 26,7% (4,85 milioane locuitori). Prevalenţa este mai mare în rândul bărbaţilor decât în rândul femeilor: 37,4% faţă de 16,7%. 24,3% fumează zilnic (34,9% din bărbaţi şi 14,5% din femei), iar 2,4% sunt fumători ocazionali (2,5% din bărbaţi şi 2,2% dintre femei).

Avertisment din partea medicilor

Potrivit specialiştilor, aproximativ 85% din pacienţii cu cancer bronhopulmonar sunt fumători. De altfel, conform datelor oferite de Societatea Română de Pneumologie, 89% din fumătorii din întreaga ţară şi-ar dori să reducă numărul ţigărilor sau să renunţe complet la fumat.

Studiul publicat de Comisia Europeană în mai 2012 – Special Eurobarometer 385 – indică o prevalenţă a fumatului în populaţia generală peste 15 ani din Romania de 30%, în scădere  faţă de 31% în 2006. Un român fumează în medie 14,4 ţigări pe zi, foarte aproape de media din UE (14,2%). România ocupă prima poziţie în Uniunea Europeană în funcţie de procentul persoanelor expuse la fumul de ţigară în spaţii închise la locul de muncă. Astfel, conform datelor prezentate de  Eurobarometer, numai 38% din români nu au fost expuşi deloc sau aproape deloc la fumul de ţigară în spaţii închise la serviciu. Alţi 40% au fost expuşi ocazional, 8% – mai puţin de o oră pe zi, 6% – între o oră şi cinci ore pe zi, iar 8% – peste cinci ore pe zi.

Ziua Naţională fără Tutun, sărbătorită la Craiova

Ieri, ca în fiecare an, în a treia zi de joi a lunii noiembrie, la Craiova a fost marcată Ziua Naţională fără Tutun. Evenimentul a oferit deopotrivă cadrul necesar pentru informarea şi sensibilizarea populaţiei cu privire la riscurile generate de consumul de tutun, precum şi a populaţiei nefumătoare cu privire la riscurile la care se supune prin inhalarea fumului de ţigară – aşa-numitul „fumat pasiv”.

Cu această ocazie, până la sfârşitul lunii noiembrie, se va desfăşura o campanie cu sloganul „Eu am reuşit. Alege să nu fumezi!” având ca  obiective informarea şi  conştientizarea populaţiei  asupra  riscurilor  asociate consumului de tutun, creşterea numărului de persoane care nu încep să fumeze şi a celor care renunţă la fumat şi protecţia faţă de  expunerea la fumul de tutun.

Parteneri ai Direcţiei de Sănătate Publică Dolj în această campanie sunt autorităţile publice locale – care au în subordine cabinetele şcolare, asistenţii comunitari, mediatorii sanitari – cabinetele de medicină de familie, Asociaţia pentru Sănătate, Educaţie şi Familie – filiala Craiova, Asociaţia „Tinerii luptă împotriva viciilor mileniului III”, Societatea Studenţilor Medicinişti din Craiova, Organizaţia Studenţilor Farmacişti Craiova, Crucea Roşie Dolj şi Asociaţia Europrotector.

Tot legat de Ziua Naţională fără Fumat, Biblioteca Judeţeană „Alexandru şi Aristia Aman”, a organizat, ieri, începând cu ora 13.30, o activitate ce a avut ca scop de a informa, educa şi conştientiza tinerii cu privire la efectul nociv al tutunului asupra sănătăţii. Acţiunea are loc în sala „Adrian Păunescu” a bibliotecii. Au participat elevi de la Liceul Teoretic „Tudor Arghezi”, coord. prof. Cristina Rotaru şi prof. Sandra Bărbulescu, invitată prof. Iulia Dascălu, specialist educaţie-învăţământ la Centrul Antidrog Dolj.