Amenzi de peste 50.000 de lei pentru nereguli la comercianţii de carne

0
406


Poliţişti din cadrul Serviciului de Investigarea Fraudelor împreună cu reprezentanţi ai Inspectoratului Teritorial de Muncă Dolj, Direcţiei Sanitar Veterinare şi Siguranţa Alimentelor şi Direcţiei Agricole Dolj, au organizat, în cursul zilei de miercuri, o acţiune pe linia prevenirii şi combaterii faptelor de evaziune fiscală şi activităţilor ilicite de comerţ din domeniul „comercializării cărnii şi a produselor din carne” în municipiul  Craiova.

În cadrul acţiunii au fost efectuate verificări şi controale la 22 de societăţi comerciale, fiind astfel constatate şi aplicate 10 sancţiuni contravenţionale în valoare de 54.000 de lei. De asemenea, oamenii legii au confiscat bunuri în valoare de 8.880 de lei pentru care nu s-au prezentat documentele legale. Potrivit reprezentanţilor IPJ Dolj, cu ocazia controlului efectuat la o societate din Craiova, administrată de Izzat A., de 47 de ani, s-a constatat faptul că la punctul de lucru situat în Piaţa Craioviţa Nouă au fost achiziţionate produse din carne şi peşte cu documente care nu îndeplineau condiţiile prevăzute de lege.

„Societatea comercială a fost sancţionată contravenţional cu suma de 20.000 lei, dispunându-se, totodată, confiscarea mărfurilor, pentru care nu s-au prezentat documente legale de provenienţă, în valoare de 4.252 de ei”, a declarat inspector principal Alin Apostol, purtătorul de cuvânt al IPJ Dolj.