USL vrea să modifice Constituţia până în iunie 2013, reglementând inclusiv atribuţiile preşedintelui şi posibilitatea schimbării în Parlament a deciziilor Curţii Constituţionale, iar în 2014 să organizeze alegeri regionale pentru regiuni de dezvoltare, păstrând judeţele actuale, a declarat premierul Victor Ponta. El a arătat că în noua Constituţie va fi propus ca preşedintele să fie ales tot prin vot direct, dar să nu mai aibă posibilitatea de a nominaliza pe oricine doreşte în funcţia de prim-ministru, ci să ţină cont de propunerea formaţiunii cu cel mai mare număr de mandate în Parlament. În noua Constituţie va fi, totodată, clarificat când şi în ce fel preşedintele poate interveni în activitatea Guvernului. „Trebuie, de asemenea, să stabilim faptul că la Curtea Constituţională poţi să pui oameni cu o anumită pregătire, de minim 18 ani judecător sau magistrat şi că, eventual, deciziile luate de Curtea Constituţională pot fi, în Parlament, cu două treimi, schimbate”, a spus Ponta la Realitatea TV. Şeful Guvernului a arătat că şi serviciile de informaţii trebuie să funcţioneze, nu doar formal, sub control parlamentar, pentru a fi asigurată transparenţa. Potrivit premierului, USL este dispusă să discute inclusiv cu PDL şi UDMR despre modificarea Constituţiei. El a adăugat însă că nu crede că preşedintele Traian Băsescu îşi va respecta promisiunea de a demisiona din funcţie ca urmare a modificării Constituţiei prin înfiinţarea unui Parlament unicameral. În privinţa regiunilor de dezvoltare, premierul a arătat că în 2014 trebuie organizate alegeri regionale, odată cu alegerile pentru Parlamentul European, pentru crearea unor regiuni de dezvoltare bazate pe actuala structură, care să aibă ca principale atribuţii gestionarea fondurilor UE.
Acasă Actualitate Actualitate internă USL vrea să modifice Constituţia până în iunie 2013, iar în 2014...