Cadrele didactice din învăţământul preşcolar şi primar de la nivelul judeţului Dolj au participat, în week-end, la conferinţa judeţeană „Dimensiunea europeană a unităţilor de învăţământ” organizată la Grădiniţa 21 „Tudor Vladimirescu” din Craiova. Evenimentul a avut drept scop expunerea practicilor educaţionale folosite în şcolile occidentale, cunoscute de o parte din cadrele didactice în urma schimburilor de experienţă realizate prin proiectele de mobilitate de tip Comenius. Cu acest prilej, s-a expus dezbaterii şi tema „Stereotipuri şi prejudecăţi în sala de clasă” prin care participanţii au pus în oglindă necesitatea practicării unei educaţii bazate pe egalitate şi excluderea prejudecăţilor. Prin aceste dezbateri, personalul didactic îşi propune asigurarea educaţiei de calitate în şcoala românească, la nivelul standardelor europene.
“Educaţia de calitate ar putea fi un bun început în formarea unei culturi a calităţii, a asigurării unei consonanţe între societatea în continuă schimbare şi sistemul educaţional. Fiecare copil are caracteristici, interese şi cerinţe de învăţare unice. De aceea, avem datoria de a construi o şcoală deschisă, prietenoasă şi democratică, fără discriminări şi excluderi, o şcoală unde toţi copiii sunt valorizaţi şi integraţi. Conştientizarea copiilor în legătură cu valorile Uniunii Europene este dificilă la vârste mai mici. De aceea, vedem această întâlnire ca pe un prilej de a face schimb de bune practici, de a afla ultimele noutăţi în domeniu şi de a disemina experienţele europene ale colegilor noştri”, a precizat Simona Florea, educator la Grădiniţă Nr.21 “Tudor Vlasimirescu” din Craiova.