Inspectoratul de Poliţie Judeţean Dolj: în ultimele 48 de ore, peste 40 de permise de conducere auto, reţinute de poliţişti, cele mai multe pentru consum de alcool

0
291

În ultimele 48 de ore, polițiștii doljeni au acționat pentru siguranţa traficului rutier şi prevenirea accidentelor de circulaţie, fiind folosite aparatele radar, aparatele etilotest şi aparatele drugtest, pentru depistarea conducătorilor auto care încalcă regimul legal de viteză sau aleg să conducă vehicule sub influenţa alcoolului sau a substanţelor interzise. Au fost aplicate amenzi contravenţionale în cuantum de aproximativ 50.000 de lei, au fost reţinute peste 40 de permise de conducere, iar doi dintre şoferi au fost depistaţi frânţi de beţi, la volan, unul dintre ei provocând şi un accident rutier.

FOTO : arhivă

În timpul acţiunilor, au fost legitimate și verificate peste 340 de persoane, fiind controlate și aproximativ 320 de autovehicule. “Pentru abaterile constatate, au fost aplicate 293 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de aproximativ 50.000 de lei. Totodată, au fost reținute 41 de permise de conducere și au fost retrase nouă certificate de înmatriculare”, a precizat Andreea Mateescu, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Dolj.

Doi beţi, altul fără permis de conducere auto

Dar, cum în aceste circumstanţe, nu lipsesc exemplele, prezentăm câteva dintre ele. Astfel, în dimineața zilei de 21 octombrie a.c., ora 07:15, poliţişti din cadrul Biroului Rutier Craiova au depistat un bărbat de 39 de ani, din municipiul Craiova, în timp ce conducea un autoturism pe strada “Corneliu Coposu”. Întrucât emana halenă alcoolică, acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,49 mg/l alcool pur în aerul expirat. Câteva ore mai târziu, în noaptea de 21/22 octombrie a.c., ora 02:49, polițiști din cadrul Secției nr.8 Poliție Rurală Rast au fost sesizați cu privire la producerea unui eveniment rutier în comuna Urzicuța. Polițiștii deplasați la fața locului au constatat faptul că un bărbat de 62 de ani, din comuna Urzicuța, în timp ce conducea un autoturism,  pe strada “1 Decembrie 1918”, ar fi pierdut controlul direcției de mers, intrând în coliziune cu un cap de pod. În urma evenimentului rutier au rezultat doar pagube materiale. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,93 mg/l alcool pur în aerul expirat. În ambele situații, au fost întocmite dosare penale sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe. De asemenea, în cursul zilei de 21 octombrie a.c., ora 11:45, poliţişti din cadrul Biroului Rutier Craiova au depistat un bărbat de 44 de ani, din comuna Drănic, în timp ce conducea un autoturism pe Calea Severinului din Craiova. În urma verificărilor efectuate de polițiști, s-a constatat faptul că acesta are suspendat dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice. În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere.