Argentina: Astăzi alegeri prezidenţiale

0
347

Argentinienii votează astăzi, în primul tur al alegerilor prezidenţiale, dar rareori de la venirea la democraţie acum 40 de ani scrutinul a fost atât de incert ca acum când inflaţia atinge… 138%. Javier Milei, un economist anarhocapitalist în vârstă de 53 de ani, admirator al lui Donald Trump se află în fruntea intenţiilor de vot cu 35%, devansându-l pe Sergio Massa (30%) candidatul blocului guvernamental de centru-stânga şi Patricia Bullrich din partea alianţei de centru-dreapta, fostă ministru al securităţii sub preşedintele liberal Mauricio Macri. Pentru a fi ales din primul tur un candidat trebuie să obţină cel puţin 45% din voturi sau 40%, dar cu condiţia să aibă 10% în plus faţă de principalul urmăritor. În caz contrar, se va ţine turul doi pe 19 noiembrie. Cei 35,8 mil. alegători reînnoiesc jumătate din numărul deputaţilor şi o treime din Senat.