Ştiinţa întâlneşte Chindia, la Ploieşti

0
363

Universitatea Craiova joacă astăzi, de la ora 20.30, pe arena “Ilie Oană” din Ploieşti, meciul cu Chindia Târgovişte, contând pentru etapa a 13-a a Ligii I. Este una din deplasările complicate pentru Ştiinţa, ţinând cont de modul cum abordează Săndoi partidele, cu o defensivă extrem de minuţioasă. Ultima vizită a alb-albaştrilor la Ploieşti a fost una fericită, ei revenind acasă cu un trofeu, Cupa României, după succesul cu Astra. În schimb, Universitatea a pierdut în campionatul trecut ambele meciuri cu Chindia lui Săndoi, cu 1-0. Săndoi a invocat deja absenţele cu care se confruntă pentru acest joc, însă numai unul dintre indisponibili este jucător de bază al Chindiei.

Echipe probabile:

Chindia: Căbuz – Căpuşă, Celea, Iacob, Martac – Neguţ, Dulca, Popadiuc, Corbu – Cherchez, Florea. Antrenor: Emil Săndoi.

Universitatea: Pigliacelli – Căpăţână, Găman, Screciu, Bancu – Creţu, Nistor, Houri – Gustavo, Markovic, Ivan. Antrenor: Laurenţiu Reghecampf.

Arbitru: Radu Petrescu (Bucureşti).

Avancronica LPF:

“Două victorii (1-0 cu Dinamo, 2-0 cu Farul), două remize şi o înfrângere (0-1 cu FCSB) este palmaresul înregistrat în acest sezon de târgovişteni în meciurile considerate pe teren propriu.

Două succese au reuşit oltenii în ediţia curentă din postura de oaspeţi, 2-1 cu Rapid şi 2-0 cu FC U Craiova 1948, acest ultim joc fiind şi singurul dintre cele cinci disputate în deplasare în care nu au primit gol.

Cinci goluri a înscris Jovan Markovic în acest sezon, vârful alb-albaştrilor fiind cel mai bun marcator din Liga 1 dintre jucătorii autohtoni născuţi după 1 ianuarie 2000.

Chindia este echipa cu cele mai puţine pase precise din primele 12 etape, o medie de 245 pase corecte/meci. În schimb, Universitatea Craiova ocupă locul 2 la acest capitol, cu o medie de 472 pase corecte/meci.

Chindia şi Universitatea Craiova s-au mai întâlnit de patru ori în principala competiţie internă, de două ori s-au impus târgoviştenii, un joc a fost câştigat de craioveni, iar o partidă s-a terminat la egalitate.

Primul meci a avut loc pe 28 iulie 2019, Universitatea Craiova – Chindia 1-0, marcator Mihai Roman II.

Cea mai recentă dispută directă: 27 februarie 2021, Chindia – Universitatea Craiova 1-0, gol înscris de Paul Iacob.

Partida va fi una specială pentru cei doi antrenori. Emil Săndoi a cunoscut cele mai mari realizări ca jucător în culorile alb-albastre. De asemenea, de gruparea din Bănie se leagă şi cea mai importantă performanţă ca antrenor, locul 5 la finele sezonului 2014/2015, când a stabilit recordul de invincibilitate pentru fotbalul craiovean, de 19 partide consecutive fără înfrângere. De partea cealaltă, Reghecampf este născut în Târgovişte şi a început fotbalul în oraşul natal, unde a şi debutat pe prima scenă ca jucător.

Emil Săndoi vs Laurenţiu Reghecampf în toate competiţiile: 3 jocuri – 3 victorii Reghecampf.”