Efective mărite de control, în lupta pentru respectarea măsurilor de siguranță

0
445

În ultimele 24 de ore, efective mărite au desfășurat acţiuni de verificare în zone aglomerate, centre comerciale, piețe, târguri și terase, dar şi în mijloacele de transport în comun, cu privire la respectarea măsurilor impuse în contextul stării de alertă, scopul vizat fiind prevenirea răspândirii virusului Covid-19, la activităţile de verificare participând peste 440 de forţe de ordine. Astfel, au fost verificate aproximativ 220 de societăți comerciale, 200 de locaţii de interes, 210 de mijloace de transport, fiind legitimate peste 4.000 de persoane. De asemenea, în cadrul activităţilor desfăşurate au fost verificate opt microbuze şcolare şi mijloace de transport aflate în zona unităţilor de învăţământ, siguranţa şcolară reprezentând o prioritate pentru forţele de ordine.

Pentru abaterile constatate au fost aplicate 147 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de aproximativ 24.000 de lei, toate pentru nerespectarea măsurilor de protecţie dispuse în această perioadă.