Directorii școlilor nu pot deţine funcţii de conducere într-un partid

0
501
Plenul Camerei Deputaţilor a adoptat tacit, marţi, un proiect de lege potrivit căruia directorul şi directorul adjunct din unităţile de învăţământ preuniversitar nu pot deţine, pe perioada exercitării mandatului, funcţii de conducere în cadrul unui partid politic.

Proiectul de lege propune modificarea Legii educaţiei naţionale nr.1/2011 şi prevede că “directorul şi directorul adjunct din unităţile de învăţământ preuniversitar nu pot deţine, pe perioada exercitării mandatului, funcţii de conducere în cadrul unui partid politic, la nivel local, judeţean sau naţional”.

Iniţiatorul, deputatul USR Cristina Iurişniţi, menţionează în preambulul proiectului că finalitatea urmărită de această modificare legislativă “este depolitizarea funcţiilor de conducere de la nivelul unităţilor şcolare, care va genera o serie de beneficii”. Proiectul de lege urmează să fie dezbătut şi votat şi de Senat, care este Cameră decizională.